Advertisement
Lansare de carte și sesiune de autografe: „Un om la Pesta”, Editura Lebăda Neagră, 2026.Invitați, alături de autor: Doina Gecse-Borgovan și Adrian Mureșan
Despre volum:
Un om la Pesta este un roman alert și satiric semnat de Mihai Buzea. Ajuns la Oradea sub pretextul lansării unei cărți, protagonistul pornește pe urmele enigmaticului Pali — fost „guru” al tineretului din anii '70, bouncer, maestru de yoga și budism, dar și maestru în divinație prin tarot. Din berăriile hipsterești ale Oradiei până în arhiva fostei Securități și pe podurile Budapestei, cartea reconstruiește o rețea de povești fascinante, excentrice și pline de umor, intersectând destine orădene, încercări de evadare spre Himalaya și memorii urbane.
„Orașul este Oradea, acel Nagyvárad care s-a trezit prins într-un război pe care nu și l-a dorit, pe care nu-l înțelege și din care vrea doar să scape teafăr. Războiul este veșnic, nu începe și nu se termină niciodată; aici asistăm la partea dintre 1919 și 2024, iar în centrul conflictului stă Pali, un orădean care adună în sine și luminile, dar și umbrele orașului său. Toți cei care se mișcă în jurul lui Pali au iluzia liberului-arbitru, întocmai ca marionetele din teatrul japonez, fără să știe că sunt manevrați de el, care la rândul său este serv al unui scop mai vechi decât oamenii trecătorului prezent. Dacă acel scop este bun sau rău, însă, nu știe nimeni.”
Despre autor:
Mihai Buzea (n. 1971) este absolvent de Filologie (1996) și de Relații Publice (2005). Scrie cronici literare și reportaje sociale pentru revistele Timpul, Dilema, Tomis, Familia, Matca Literară, precum și pentru platformele online Contributors, LiterNet și Cod de Poveste. În 2024 a deschis atelierul de scriere creativă Wannabe, ajuns anul acesta la a șasea generație. A publicat romanele Berile de Aur (2006), Gastarbeiter (2017), Jimmy (2018), Povestea lui Vasile Pogor (2018), Recrutorii (2019), Paralel (2021), Vulcan. Lumina vine de la Asfințit (2022), Frunza (2022), Tarot (2023), volumul de proză scurtă Dă diriga de băut (2025) și cartea de copii Pădurea Vrăjitoarei Mici (2025). În prezent, locuiește la Bruxelles.
Advertisement
Event venue
Eroilor, 15, 400129 Cluj-Napoca, Romania, Bulevardul Eroilor 15, 400129 Cluj-Napoca, România, Cluj-napoca, Romania
Tickets