Advertisement
Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău invită publicul la vernisajul expoziției de fotografie documentară și la masa rotundă cu genericul „Emil Loteanu – Ambasadorul culturii naționale”, organizate cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la nașterea marelui cineast.Emil Loteanu (6 noiembrie 1936 – 18 aprilie 2003) a fost actor, scenarist, regizor, poet și scriitor basarabean, născut într-o familie de intelectuali din satul Clocușna, județul Hotin (astăzi, raionul Ocnița, Republica Moldova). Prin originalitatea viziunii sale artistice și forța expresivă a creațiilor cinematografice, a devenit una dintre personalitățile de referință ale cinematografiei naționale și internaționale.
Filmele sale, printre care „Poienile roșii”, „Lăutarii”, „O șatră urcă la cer”, „Tandra și gingașa mea fiară” și „Ana Pavlova”, au obținut numeroase premii și distincții internaționale, aducând în atenția publicului de pretutindeni universul spiritual, tradițiile și valorile culturale ale spațiului din care provenea. Ultimul film regizat de Emil Loteanu, „Găoacea”, a fost realizat în anul 1993, reunind în distribuție numeroși actori din România.
Personalitatea sa artistică s-a afirmat și în domeniul literaturii. Emil Loteanu a publicat volume de versuri, precum „Zbucium” (1956) și „Versuri” (1970), dar și trei volume de proză: „Vioara albă” (1963), „Busolică” (1966) și „Lăutarii” (1972), ultimele două fiind ecranizate chiar de autor. Diversitatea preocupărilor sale creative reflectă un spirit artistic complex, capabil să transpună în imagini, cuvinte și sunet emoția, frumusețea și profunzimea experienței umane.
Meritele sale remarcabile au fost recunoscute prin numeroase distincții, printre care titlurile: Maestru Emerit al Artei din RSS Moldovenească (1969); Artist al Poporului din Federația Rusă (1980), Premiul de Stat, Ordinul Republicii Moldova, Premiul pentru Excelență în Arta Regizorală, acordat în anul 2001 la Ateneul Român din București. A fost, de asemenea, membru de onoare al Academiei Internaționale de Film „Nika”.
Expoziția de fotografie documentară valorifică imagini care surprind momente de creație a lui Emil Loteanu și contribuie la păstrarea memoriei uneia dintre cele mai importante personalități ale culturii naționale.
În cadrul mesei rotunde, invitații speciali vor evoca personalitatea și creația cineastului, contribuția sa la dezvoltarea cinematografiei și influența pe care opera sa o exercită asupra generațiilor de artiști. Invitați speciali:
- Valentina PLUGARU – regizor, membră a Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova;
- Zinaida TIMOFTI – actriță, pedagog, membră a Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova;
- Dumitru HĂBĂȘESCU – actor de film.
Emil Loteanu rămâne o personalitate emblematică, a cărei operă a depășit granițele geografice și culturale, transformând cinematografia într-un veritabil ambasador al valorilor și sensibilității naționale. Filmele sale continuă să emoționeze, să inspire și să apropie culturi, iar moștenirea sa artistică reprezintă un reper pentru generațiile de creatori și un motiv de mândrie pentru cultura Republicii Moldova.
Omagierea sa, la 90 de ani de la naștere, este nu doar un gest de recunoaștere a contribuției sale excepționale, ci și o invitație la redescoperirea unei opere care păstrează vie memoria, spiritul și autenticitatea culturii naționale.
Advertisement
Event venue
60 A, Mateevici str., Chisinau, Moldova
Tickets