Advertisement
Prezentul spectacol este cel de-al doilea susținut Orchestra Inginerilor ”Petru Ghenghea” pe marea scenă a templului muzicii românești, Ateneul Român, în cadrul manifestărilor aniversare organizate în cursul acestui an cu prilejul aniversării a 70 de ani de existență ai ansamblului. Primul concert care a avut loc în luna martie acestui an, a reprezentat un omagiu adus fondatorului orchestrei Prof. univ.dr.ing. Petru Ghenghea ( 1913-2006), care a fost si primul ei dirijor, pe care a condus-o timp de peste patru decenii, până dispariția sa. Maestrul Petru Ghenghea a fost o figură apreciată în lumea muzicii amatoare, slujitor al unui crez pe care l-a urmat întreaga sa viață, ca ansamblul muzicienilor-ingineri să devină o comunitate a tuturor celor doresc să facă muzică din pură pasiune și ca rezultatele muncii lor să fie împărtășite unui public cât mai larg care să fie atras de marea muzică clasică.
În decursul timpului, ansamblul ingineresc a dobândit notorietate, atât prin calitatea spectacolelor sale și prestația soliștilor proprii, dar și prin prezența unor importanți maeștri ai artei interpretative românești care au girat prin prezența lor ca soliști ai orchestrei,calitatea actului artiștilor – ingineri. Renumiți soliști precum violoniștii Lola Bobescu, Cristina Anghelescu, Alexandru Tomescu, pianiștii Maria Fotino, Ilinca Dumitrescu, Valentin Gheorghiu sunt numai câteva dintre personalitățile marcante care, în decursul celor 70 de ani de activitate a ochestrei au fost alături de artiștii-ingineri pe scene din țară, dar și din străinătate. Prin invitația adresată Maestrului Viniciu Moroianu, muzician prestigios al scenei muzicale românești de azi, prezentul concert este un semn simbolic de gratitudine adus de membrii Orchestrei Inginerilor ”Petru Ghenghea” acestor mari artiști care au înnobilat prestigiul artistic al ansamblului.
Bilete:
https://eventbook.ro/music/bilete-concert-simfonic-orchestra-inginerilor-petru-ghenghea
Advertisement
Event venue
Romanian Athenaeum, Fundatia George Enescu, Strada Benjamin Franklin 3, 010287 București, România, Bucharest, Romania
Tickets