Advertisement
Iubiți credincioși,Cu inimă plină de bucurie sfântă și recunoștință față de Bunul Dumnezeu, vă invităm să fiți părtași la un moment istoric și de o profundă însemnătate spirituală pentru comunitatea noastră: Slujba de punere a pietrei de temelie pentru noua biserică a parohiei noastre.
Evenimentul va avea loc în zi de mare sărbătoare, luni, 9 noiembrie 2026, orele: 8.00- Utrenie, 9.30- Sfânta Liturghie, 12.00- Punerea pietrei detemelie.
Noua biserică va fi ridicată sub ocrotirea sfinților noștri mijlocitori, având hramurile:
✝ Acoperământul Maicii Domnului
✝ Sfântul Voievod Ștefan cel Mare
✝ Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina
De asemenea, paraclisul de la demisolul locașului de cult va fi închinat Sfintei Cuvioase Mucenice Evloghia de la Mănăstirea Samurcășești și Soborului Sfântului Arhanghel Gavriil.
Dincolo de spațiul de rugăciune, noua construcție va deveni un far de lumină, sprijin și cultură pentru întreaga comunitate, adăpostind proiecte de suflet dedicate tuturor generațiilor:
✝ Cantina socială – pentru ajutorarea celor aflați în cumpănă.
✝ Clubul de juniori – prin Clubul Sportiv Parohial „Ștefan cel Mare și Sfânt”, dedicat creșterii armonioase a copiilor noștri.
✝ Clubul de seniori – un spațiu de comuniune, respect și prețuire pentru bunicii comunității.
Prezența dumneavoastră, a fiecărui enoriaș, la acest nou început reprezintă prima cărămidă spirituală la temelia bisericii noastre. Vă așteptăm cu dragoste să ne rugăm împreună și să scriem o pagină binecuvântată în istoria cartierului Drumul Taberei!
„Ridicarea unei biserici este poarta cerului deschisă pe pământ.”
Vă așteptăm cu drag!
Preot Paroh Sergiu Ristea
Advertisement
Event venue
Drumul Taberei 28a, 061386 București, România, Drumul Taberei 28, 061386 București, România, Bucharest, Romania
Tickets