Advertisement
Doriți să vă hrăniți cu produse locale, sănătoase și de sezon? Sunteți interesați să cunoașteți producătorii care vă cultivă hrana și condițiile în care aceasta e produsă?
Sunteți preocupați de impactul pe care agricultura intensivă îl are la nivel global și ați dori să participați la soluții colective de schimbare a modului de producție și consum?
Vă invităm să participați la o distribuție de legume, unde veți avea ocazia să întâlniți consumatori și grădinari implicați în parteneriatele ASAT. O șansă excelentă de a înțelege mai bine cum funcționează modelul și de adresa întrebările dumneavoastră direct consumatorilor și producătorilor implicați.
Veți putea primi mostre din legumele care se regăsesc în coșurile ASAT din această săptămână.
ASAT reprezintă un parteneriat direct între mici producători și consumatori, bazându-se pe angajamentul reciproc între aceștia, relații de solidaritate și transparență. ASAT a fost inițiat în Timișoara în anul 2008 de un grup de consumatori. Până în prezent, peste 20 de grădinari și 2000 de familii de consumatori au participat în parteneriatele ASAT din Timișoara, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Odorheiu-Secuiesc, Sibiu și București.
Mai multe informații despre parteneriatele ASAT:
• http://asatromania.ro/intrebari-frecvente/
• http://asatromania.ro/resurse/
IMPORTANT! Datorită creșterii ratei de incidență Covid in Timișoara, rugăm toți participanții să poarte în mod corespunzător mască și să mențină distanța fizică pe tot parcursul evenimentului.
Advertisement
Event Venue & Nearby Stays
AMBASADA, Splaiul Penes Curcanul, 3-5, Timisoara, Romania