Advertisement
Dragi creativi,Vă invităm să sărbătorim împreună 9 ani de CreativeMornings Cluj alături de Alexandru Stermin.
Alexandru Stermin predă la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș‑Bolyai cursuri de anatomia comparată a vertebratelor, etologie, bioetică și ecologie umană. Este licențiat în biologie și teologie, a absolvit un masterat în filozofie și un program de formare în psihoterapie pozitivă.
A participat la expediții în jungla Americii de Sud și în Siberia, a fost bursier la Universitatea din Greifswald și la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro. Se implică activ în popularizarea științei și conservarea naturii. În 2015 a contribuit la seria Fauna României (Păsări) publicată de Academia Română.
În 2017 și-a lansat prima carte, „Jurnalul unui ornitolog”, după care au urmat: „Călătorie în jurul omului”, „Căzuți din junglă”, „Privirea urangutanului”, „Cum am devenit vrăjitor”, „Cea mai frumoasă carte din junglă”. Scrie articole în revistele Sinteza și National Geographic. În 2021 a primit Premiul de Excelență din partea Universității Babeș‑Bolyai, pentru implicarea culturală și deschiderea spre comunitate.
📅 Înscrierile vor fi disponibile aici începând cu data de 16 noiembrie 2026: https://creativemornings.com/talks/alexandru-stermin
🌐 linktr.ee/CreativeMorningsCJ
📧 Newsletter: creativemornings.com/cities/cj/newsletter
EN
Dear creatives,
We invite you to celebrate 9 years of CreativeMornings Cluj together with Alexandru Stermin.
Alexandru Stermin teaches courses in comparative anatomy of vertebrates, ethology, bioethics, and human ecology at the Faculty of Biology and Geology of Babeș-Bolyai University. He holds degrees in biology and theology, completed a master’s degree in philosophy, and a training program in positive psychotherapy.
He has taken part in expeditions to the South American jungle and Siberia, and was a fellow at the University of Greifswald and the State University of Rio de Janeiro. He is actively involved in science popularization and nature conservation. In 2015, he contributed to the series Fauna of Romania (Birds), published by the Romanian Academy.
He published 6 books and he writes articles for Sinteza and National Geographic magazines. In 2021, he received the Excellence Award from Babeș-Bolyai University for his cultural involvement and openness to the community.
📅 Registration will be available here starting November 16, 2026: https://creativemornings.com/talks/alexandru-stermin
🌐 linktr.ee/CreativeMorningsCJ
📧 Newsletter: creativemornings.com/cities/cj/newsletter
Advertisement
Event venue
Cloudflight Cluj (Henri Barbusse 44-46, Romania), Henri Barbusse 44-46,Cluj-Napoca, Romania
Tickets
Discover more events by tag
Conferences in Cluj-NapocaEducation in Cluj-NapocaBooks in Cluj-NapocaWriting in Cluj-NapocaBirds in Cluj-NapocaEnvironmentalism in Cluj-NapocaAnimals in Cluj-Napoca