Advertisement
„Al treilea spațiu”, care susține viața comunitară, a fost teoretizat de sociologul urbanist Ray Oldenburg ca un nivel social esențial, distinct de cele două medii principale ale vieții: casa și locul de muncă sau școala.Transformăm conceptul într-o serie de întâlniri concrete, cu alumni de succes ai universităților vizitate, prin care punem întrebări pertinente, descoperim împreună răspunsuri relevante, dăruim cărți și construim conexiuni valoroase, având ca punct de plecare iubirea pentru cunoaștere.
La primul eveniment, care va avea loc la Universitatea „Titu Maiorescu” din București, în data de 12 noiembrie 2026, la ora 12:00, în Mediateca, Corp V, etajul 3, ne vor fi alături JOJO – Cătălina Grama, actriță, studentă a UTM, scriitoarea Diana Farca și jurnalistul Adrian Preda.
Le mulțumim organizatorilor – platforma caritabilă US4Books, Editura Ideea Europeană și Universitatea Titu Maiorescu (UTM) – și partenerilor – Academia de Științe Juridice din România și Revista Contemporanul.
Pentru ca dialogul să continue și dincolo de întâlnire, participanții vor primi volume în dar la finele sesiunii Q&A. Vă așteptăm!
Advertisement
Event venue
Universitatea Titu Maiorescu - grad de încredere ridicat, Calea Vacărești. nr. 189,Bucharest, Romania
Tickets