Advertisement
a NEW HOPE📌 Atelierele Malmaison, Calea Plevnei 137 C, corp B
📅 10 Octombrie – 21 Noiembrie
Program de vizitare:
Joi >>>>> Duminică: 16:00–20:00
Vernisaj: 10 Octombrie, 16:00 – 22.00
17.00 - Tur ghidat al clădirii cu istoricul Mihai Burcea
19.00 - Performance cu Giles Eldridge
Cu:
𝐿𝑖𝑙𝑖𝑎𝑛𝑎 𝐵𝑎𝑠𝑎𝑟𝑎𝑏
𝑂𝑡𝑖𝑙𝑖𝑎 𝐵𝑜𝑒𝑟𝑢
𝐶ℎ𝑜𝑏
𝐸𝑑𝑖 𝐶𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡𝑖𝑛
𝑆𝑡𝑜𝑦𝑎𝑛 𝐷𝑒𝑐ℎ𝑒𝑣
𝐺𝑖𝑙𝑒𝑠 𝐸𝑙𝑑𝑟𝑖𝑑𝑔𝑒
𝑀𝑖ℎ𝑎𝑒𝑙𝑎 𝑀𝑜𝑙𝑑𝑜𝑣𝑎𝑛
𝐷𝑎𝑛𝑖𝑒𝑙𝑎 𝑃𝑎̆𝑙𝑖𝑚𝑎𝑟𝑖𝑢
𝑆𝑡𝑜𝑙 𝐶𝑜𝑙𝑙𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒
𝐼𝑜𝑎𝑛𝑎 𝑆𝑡𝑒𝑙𝑒𝑎 & 𝑃𝑎𝑢𝑙 𝑃𝑜𝑝𝑎
𝐷𝑎𝑛 𝑉𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑛
𝑍𝑜𝑙𝑡𝑎𝑛 𝐵𝑒𝑙𝑎
Curator: 𝘌𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢𝘯 𝘔𝘢̆𝘳𝘨𝘢̆𝘳𝘪𝘵
Proiectul din spatele acestei expoziții este un pas important pentru ASOCIAȚIA ARTISTELOR SI ARTIȘTILOR MALMAISON fiind gândit, atât ca o formă de colaborare între artiști, cercetători și public, cât și ca proces de autogestiune. Articolul nehotărât „a”, vine să reducă și să joace pretenția mesianică a titlului indicând, mai degrabă, 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞 legate de continuitate comunității, și nu rezultatul unei intervenții miraculoase; și cum este prima finanțare câștigată, in cadrul apelurilor AFCN, putem să considerăm cel puțin una împlinită.
Am avut în vedere potențialul clădirii și transformarea spațiilor de tranzit în cadre coerente de expunere, în care arhitectura spațiului, curtea devin suport continuu pentru intervenții, performanceuri și lucrări ale artiștilor „rezidenți” sau ale curatorilor invitați să lucreze cu Asociația. Am pornit acest proiect de la necesitatea reflexivă de a determina relația atelier - expunere - receptare în cadrul unui „teritoriu” în care Malmaison este și o comunitate posibilă. Acest teritoriu are o istorie plătită cu „sufletul”: speranța - o imposibilitate cucerită mereu de repetiția obstinată a posibilului. Expoziție este prin urmare o primă punere în practică cât și o promisiune a celor ce au să vie.
Al treilea aspect ține de forma teoretică de coabitare a lucrărilor în cadrul unei expoziții. Pentru a nu o transforma în studiu de caz al unui concept - care ar fi trebuit să-i fixeze țâțânile și năravurile estetice în valuta forte a teoriilor critice - am preferat să angajăm trei fluxuri cvasi-teoretice extrase din istorii de lucru diferite sau trei linii de contextualizare vizuală, pentru a gestiona afinități elective de practică și modalități de co-expunere a 12 artiști, nouă fiind selectați în urma unui apel intern de proiecte, jurizat de Alina Șerban, Cătălin Gheorghe și echipa proiectului.
Cele trei teme care narativizează generic lucrările selectate în cadrul expoziției:
𝗠𝗼𝗿𝗽𝗵𝗼-𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗲 (Mihaela Moldovan): 𝑆𝑝𝑎𝑡̦𝑖𝑢𝑙 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑙𝑜𝑐 𝑑𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑣𝑒𝑟𝑠𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑒𝑥𝑖𝑢𝑛𝑒, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎 𝑟𝑒𝑙𝑎𝑡̦𝑖𝑖 𝑣𝑖𝑧𝑖𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑖𝑛𝑣𝑖𝑧𝑖𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑒𝑡𝑎𝑗𝑒, 𝑝𝑟𝑎𝑐𝑡𝑖𝑐𝑖 𝑎𝑟𝑡𝑖𝑠𝑡𝑖𝑐𝑒 𝑠̦𝑖 𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑚𝑒𝑚𝑜𝑟𝑖𝑒. 𝑇𝑒𝑚𝑎 𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑎 𝑝𝑢𝑛𝑐𝑡 𝑑𝑒 𝑝𝑙𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖𝑑𝑒𝑒𝑎 𝑟𝑒𝑡̦𝑒𝑙𝑒𝑖 𝑐𝑎 𝑠𝑡𝑟𝑢𝑐𝑡𝑢𝑟𝑎̆: 𝑓𝑖𝑟𝑒, 𝑛𝑜𝑑𝑢𝑟𝑖, 𝑑𝑎𝑟 𝑠̦𝑖 𝑎𝑙𝑡𝑒 𝑡𝑖𝑝𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑒𝑔𝑎̆𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑖̂𝑛 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑒 𝑠𝑜𝑙𝑖𝑐𝑖𝑡𝑎̆ ℎ𝑖𝑏𝑟𝑖𝑑𝑖𝑧𝑎̆𝑟𝑖 𝑠𝑖𝑡𝑒-𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑓𝑖𝑐.
𝗥𝗲𝗮𝗹-𝗙𝗶𝗰𝘁𝗶𝗼𝗻 (Liliana Basarab): 𝐼̂𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡̦𝑖𝑢 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑓𝑢𝑛𝑐𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡 𝑠𝑖𝑚𝑢𝑙𝑡𝑎𝑛 𝑐𝑎 𝑖̂𝑛𝑐ℎ𝑖𝑠𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒𝑐𝑜𝑟 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑓𝑖𝑙𝑚𝑒 𝑑𝑒 𝑓𝑖𝑐𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑒 𝑖̂𝑛𝑐ℎ𝑖𝑠𝑜𝑟𝑖, 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑛𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑝𝑜𝑡 𝑓𝑖 𝑐𝑖𝑡𝑖𝑡𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑠𝑖𝑛𝑔𝑢𝑟𝑎̆ 𝑙𝑜𝑔𝑖𝑐𝑎̆. 𝑈𝑛𝑒𝑙𝑒 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑖𝑠𝑡𝑎̆ 𝑐𝑎 𝑢𝑟𝑚𝑒 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑓𝑢𝑛𝑐𝑡̦𝑖𝑒 — 𝑑𝑒𝑡𝑎𝑙𝑖𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑐 𝑢𝑛 𝑒𝑓𝑒𝑐𝑡 𝑑𝑒 𝑟𝑒𝑎𝑙, 𝑖̂𝑛 𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑐𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑝𝑎𝑟 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑟𝑜𝑚𝑖𝑡𝑎̆ 𝑜 𝑎𝑐𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑎𝑟𝑒 𝑙𝑜𝑐, 𝑠𝑢𝑠𝑝𝑒𝑛𝑑𝑎𝑡𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑛𝑎𝑟𝑎𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑒 𝑎𝑏𝑠𝑒𝑛𝑡𝑎̆. 𝐼̂𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑑𝑜𝑢𝑎̆ 𝑟𝑒𝑔𝑖𝑚𝑢𝑟𝑖 — 𝑎𝑙 𝑑𝑒𝑡𝑎𝑙𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑖𝑛𝑢𝑡𝑖𝑙 𝑠̦𝑖 𝑎𝑙 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑛𝑒𝑐𝑒𝑠𝑎𝑟 — 𝑠𝑝𝑎𝑡̦𝑖𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑣𝑖𝑛𝑒 𝑢𝑛 𝑐𝑎̂𝑚𝑝 𝑑𝑒 𝑡𝑒𝑛𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑢𝑙 𝑠̦𝑖 𝑓𝑖𝑐𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎 𝑛𝑢 𝑠𝑒 𝑜𝑝𝑢𝑛, 𝑐𝑖 𝑠𝑒 𝑖𝑚𝑖𝑡𝑎̆ 𝑟𝑒𝑐𝑖𝑝𝑟𝑜𝑐.
𝗡𝗼𝗻-𝗵𝘂𝗺𝗮𝗻 𝘁𝗿𝗮𝗰𝗲𝘀 (Dan Vezentan): 𝐴𝑏𝑜𝑟𝑑𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎̆ 𝑛𝑜𝑛-𝑢𝑚𝑎𝑛𝑎̆ 𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎 𝑒𝑐𝑜𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑚𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑀𝑎𝑙𝑚𝑎𝑖𝑠𝑜𝑛. 𝐷𝑎𝑐𝑎̆ 𝑒𝑥𝑡𝑟𝑎𝑔𝑒𝑚 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑒 𝑜𝑓𝑖𝑡̦𝑒𝑟𝑖𝑖, 𝑠𝑜𝑙𝑑𝑎𝑡̦𝑖𝑖, 𝑡𝑜𝑟𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟𝑖𝑖, 𝑑𝑒𝑡̦𝑖𝑛𝑢𝑡̦𝑖𝑖, 𝑗𝑎𝑛𝑑𝑎𝑟𝑚𝑖𝑖, 𝑐𝑒𝑟𝑐𝑒𝑡𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖, 𝑖𝑛𝑔𝑖𝑛𝑒𝑟𝑖𝑖, 𝑎𝑟𝑡𝑖𝑠̦𝑡𝑖𝑖, 𝑟𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑒𝑚 𝑐𝑢 𝑓𝑖𝑖𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒 𝑛𝑒𝑐𝑢𝑣𝑎̂𝑛𝑡𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠-𝑎𝑢 𝑝𝑒𝑟𝑖𝑛𝑑𝑎𝑡 𝑖̂𝑛 𝑎𝑟𝑖𝑎 𝑀𝑎𝑙𝑚𝑎𝑖𝑠𝑜𝑛 𝑑𝑒-𝑎 𝑙𝑢𝑛𝑔𝑢𝑙 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙𝑢𝑖. 𝐶𝑎𝑡𝑒𝑔𝑜𝑟𝑖𝑖: 𝐶𝑎𝑖𝑖 - 𝑚𝑖𝑗𝑙𝑜𝑐 𝑑𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡 𝑠𝑎𝑢 𝑑𝑒 𝑎𝑠𝑎𝑙𝑡, 𝑓𝑜𝑠𝑡𝑎 𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑜𝑝𝑒𝑟𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑎𝑟ℎ𝑖𝑡𝑒𝑐𝑡𝑢𝑟𝑎 𝑔𝑟𝑎𝑗𝑑𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟-𝑎𝑛𝑒𝑥𝑒 𝑠̦𝑖 𝑎 𝑐𝑒𝑟𝑐𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒 𝑚𝑎𝑛𝑒𝑗; 𝐶𝑎̂𝑖𝑛𝑖𝑖 - 𝑎𝑔𝑒𝑛𝑡̦𝑖 𝑑𝑒 𝑝𝑎𝑧𝑎̆, 𝑠𝑎𝑙𝑣𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑏𝑢𝑛𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑎𝑛𝑖𝑜𝑛𝑖 𝑣𝑎𝑔𝑎𝑏𝑜𝑛𝑧𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑛𝑢; 𝑃𝑜𝑟𝑢𝑚𝑏𝑒𝑖𝑖 - 𝑎𝑔𝑒𝑛𝑡̦𝑖 𝑓𝑎𝑛𝑡𝑜𝑚𝑎𝑡𝑖𝑐𝑖, 𝑠𝑐𝑎𝑛𝑑𝑎𝑙𝑎𝑔𝑖𝑖 𝑎𝑖 𝑝𝑜𝑑𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑐𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖 𝑒𝑥𝑡𝑟𝑎𝑜𝑟𝑑𝑖𝑛𝑎𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑖̂𝑛𝑔𝑟𝑎̆𝑠̦𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑡 𝑛𝑎𝑡𝑢𝑟𝑎𝑙; 𝐹𝑎𝑧𝑎𝑛𝑖𝑖 - 𝑝𝑎̆𝑠𝑎̆𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑐𝑎̂𝑚𝑝, 𝑎𝑑𝑚𝑖𝑟𝑎𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑢𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑟𝑎̆, 𝑔𝑎𝑡𝑎 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑓𝑖 𝑐𝑎𝑝𝑡𝑢𝑟𝑎𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡𝑎𝑛𝑒𝑒; 𝑀𝑢𝑠̦𝑡𝑒𝑙𝑒 - 𝑣𝑒𝑠𝑡𝑖𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑙𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎̆𝑣𝑒𝑟𝑖𝑖, 𝑠𝑢𝑝𝑒𝑟𝑏𝑒 𝑐𝑜𝑟𝑒𝑔𝑟𝑎𝑓𝑒-𝑑𝑒𝑠𝑒𝑛𝑎𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑣𝑒𝑐ℎ𝑖𝑙𝑒 𝑓𝑒𝑟𝑒𝑠𝑡𝑟𝑒 𝑑𝑢𝑏𝑙𝑒 𝑎𝑙𝑒 𝑐𝑙𝑎̆𝑑𝑖𝑟𝑖𝑖.
Iar pentru cei care aveau așteptări bubuitoare legate de titlu, poftim: laolaltă cu poeții știm că în IAD e lăsată la intrare, și bănuim că în RAI nu mai folosește la nimic; mult prea vaporoasă pentru orice apropiere explicativă, speranța este măsura omenească a timpului.
>>>>
Organizator: Asociația Artistelor și Artiștilor Malmaison
Echipa de proiect: Emilian Mărgărit, Liliana Basarab, Mihaela Moldovan, Dan Vezentan
Identitate vizuală: Dan Basu
Documentare foto-video: New Folder Studio
𝘗𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵 𝘤𝘶𝘭𝘵𝘶𝘳𝘢𝘭 𝘤𝘰𝘧𝘪𝘯𝘢𝘯𝘵̧𝘢𝘵 𝘥𝘦 𝘈𝘥𝘮𝘪𝘯𝘪𝘴𝘵𝘳𝘢𝘵̧𝘪𝘢 𝘍𝘰𝘯𝘥𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘊𝘶𝘭𝘵𝘶𝘳𝘢𝘭 𝘕𝘢𝘵̧𝘪𝘰𝘯𝘢𝘭 (𝘈𝘍𝘊𝘕).
𝘗𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵𝘶𝘭 𝘯𝘶 𝘳𝘦𝘱𝘳𝘦𝘻𝘪𝘯𝘵𝘢̆ 𝘪̂𝘯 𝘮𝘰𝘥 𝘯𝘦𝘤𝘦𝘴𝘢𝘳 𝘱𝘰𝘻𝘪𝘵̧𝘪𝘢 𝘈𝘥𝘮𝘪𝘯𝘪𝘴𝘵𝘳𝘢𝘵̦𝘪𝘦𝘪 𝘍𝘰𝘯𝘥𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘊𝘶𝘭𝘵𝘶𝘳𝘢𝘭 𝘕𝘢𝘵̦𝘪𝘰𝘯𝘢𝘭. 𝘈𝘍𝘊𝘕 𝘯𝘶 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘳𝘦𝘴𝘱𝘰𝘯𝘴𝘢𝘣𝘪𝘭𝘢̆ 𝘥𝘦 𝘤𝘰𝘯𝘵̦𝘪𝘯𝘶𝘵𝘶𝘭 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘴𝘢𝘶 𝘥𝘦 𝘮𝘰𝘥𝘶𝘭 𝘪̂𝘯 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘳𝘦𝘻𝘶𝘭𝘵𝘢𝘵𝘦𝘭𝘦 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘱𝘰𝘵 𝘧𝘪 𝘧𝘰𝘭𝘰𝘴𝘪𝘵𝘦. 𝘈𝘤𝘦𝘴𝘵𝘦𝘢 𝘴𝘶𝘯𝘵 𝘪̂𝘯 𝘪̂𝘯𝘵𝘳𝘦𝘨𝘪𝘮𝘦 𝘳𝘦𝘴𝘱𝘰𝘯𝘴𝘢𝘣𝘪𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘣𝘦𝘯𝘦𝘧𝘪𝘤𝘪𝘢𝘳𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘧𝘪𝘯𝘢𝘯𝘵̦𝘢̆𝘳𝘪𝘪.
Advertisement
Event venue
Calea Plevnei 137C, corp B, 060011 Bucureşti Sectorul 6, Romania, Calea Plevnei 137, București, România, Bucharest, Romania
Tickets