Advertisement
Avem deosebita plăcere de a vă invita să participați la Școala științifică pentru tineri „Gândirea critică în era digitală”, un eveniment educațional dedicat studenților interesați de înțelegerea profundă a fenomenelor informaționale și tehnologice contemporane care va avea loc în data de 12-13 iunie 2026, Departamentul Științe socio-umane, Universitatea Tehnică a Moldovei.În cadrul Școlii științifice vor fi organizate diverse activități interactive, menite să lanseze provocări intelectuale și să contribuie la o mai bună înțelegere și recunoaștere a metodelor de dezinformare, precum și a modului de funcționare a algoritmilor rețelelor sociale, care au un impact semnificativ asupra opiniei publice.
Programul evenimentului va include:
1. Clubul filosofic, dedicat abordării filosofice a comunicării în mediul online, cu tema: „Poate o persoană cu background umanist să devină un inginer software mai bun?”
2. World Café (discuții rotative) și dezbateri cu studenți de la IT, filosofie, jurnalism etc., alături de specialiști din domeniu, axate pe fenomenul manipulării informaționale și al fake news-ului.
Participanții vor analiza și argumenta diferite perspective asupra problemelor sociale și tehnologice actuale și vor formula predicții privind impactul și riscurile inteligenței artificiale asupra utilizatorilor din mediul online.
Totodată, în cadrul Școlii vor fi cercetate și însușite tehnici și metode de verificare a informațiilor online, esențiale pentru formarea unei gândiri critice solide în era digitală.
Vă așteptăm cu interes să luați parte la această experiență academică interactivă, care îmbină reflecția critică, dialogul interdisciplinar și competențele digitale.
Pentru a participa la eveniment este necesar să vă înregistrați la următorul link: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeayDpQI6tTZzLUOd35ISFFM68VRokNLPk1TVSagV5qwURYCQ/viewform?usp=header
Advertisement
Event Venue
str. Studenților 9/7, MD-2045 Chisinau, Moldova, Strada Studenților 9/7, 2045 Chișinău, Moldova, Chisinau
Tickets
Concerts, fests, parties, meetups - all the happenings, one place.





