🎙️Alături de cei doi autori, în calitate de moderatoare, va fi prezentă Doina Gecse-Borgovan.
Vă așteptăm cu drag alături de noi!
Proaspătul roman „Caftul” al lui Florin Chirculescu vine cu încă o schimbare stilistică, propunând o cu totul altă direcție față de „Orfanii”, volum publicat de editura Nemira în primăvara lui 2025,
plimbându-ne prin trecut, prin limbaj și prin sud-estul țării. În „Caftul”, Florin Chirculescu aduce în fața cititorilor un roman al dragostei și al confruntărilor, care ne spune povestea unor tensiuni permanente: între iubire pasională și sex, între putere și neputință, între brutalitate și fragilitate, între sens și lipsa acestuia, între idei și fapte, între conspirații și ideologii. Între lupte – verbale, emoționale, simbolice sau fizice.
„O beție cuantică” e un pseudo-jurnal care conține 366 de povești despre lumea în care trăim, câte una pentru fiecare zi a anului, texte scrise cu același umor și sarcasm cu care ne-a obișnuit
scriitorul, dar și cu o doză sănătoasă de ireal. Goran Mrakić observă aici micile și marile beții ale existenței, de la frici colective și obsesii sociale, până la deliruri intime și scăpări de rațiune.
Oamenii despre care scrie – și care devin, astfel, personaje – trec prin situații în care logica obișnuită cedează locul paradoxului, iar cititorul descoperă, prin lentila lui, un univers neliniștitor, îmbibat de contradicțiile societății contemporane, unde totul e posibil și nimic nu e stabil. Textele scriitorului bănățean devin, astfel, un spectacol de oglinzi strâmbe, unul în care recunoaștem, cu un zâmbet amar, de cele mai multe ori, frânturi din propriul nostru prezent.
Event Venue
Cluj-Napoca Hintz House, Cluj-Napoca, Romania
Tickets
Concerts, fests, parties, meetups - all the happenings, one place.









