Seminar național instructiv-practic

Fri, 04 Apr, 2025 at 10:00 am UTC+03:00

ARTICO | Chisinau

ARTICO
Publisher/HostARTICO
Seminar na\u021bional instructiv-practic
Advertisement
📢 Seminarul național instructiv-practic cu genericul „Recomandări metodice privind interpretarea repertoriului folcloric în contextul tradițiilor și obiceiurilor calendaristice” este dedicat conducătorilor colectivelor folclorice din instituțiile de învățământ primar și secundar, ciclul I și II, și instituțiile de învățământ extrașcolar din țară, care au participat la Concursul de datini și obiceiuri de iarnă „GERAR”, ediția a IV-a.
🟤 Scopul seminarului: Dezvoltarea cunoștințelor și competențelor practice ale cadrelor didactice din profilul Artă muzicală (folclor) pentru integrarea autentică a elementelor tradiționale în procesul de predare, promovând astfel păstrarea și valorificarea patrimoniului cultural național.
🟤 Obiectivele seminarului:
🔎 Explorarea folclorului specific tradițiilor și obiceiurilor calendaristice;
🔎 Demonstrarea exemplelor practice privind modalitatea de adaptare a elementelor tradiționale în activitățile extrașcolare;
🔎 Promovarea autenticității și a originalității cântului popular în rândul copiilor și tinerilor.
🟤 Programul seminarului include următoarele subiecte:
🔎 „Interpretarea folclorului muzical ritual din ciclul calendaristic”;
🔎 „Elementul coregrafic în tradițiile și obiceiurile calendaristice”.
🟤 Formatori (membrii Comisiei de jurizare a Concursului de datini și obiceiuri de iarnă „GERAR”, ediția a IV-a):
✅ Badrajan Svetlana,
Doctor în studiul artelor, profesor universitar, Maestru în Artă, Membră a Comisiei Naționale de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial.
✅ Șchiopu Constantin,
Doctor habilitat în ştiinţe pedagogice, conferenţiar universitar, Maestru în Artă, conducător de cerc, grad didactic superior.
Vă așteptăm la seminar!
Advertisement

Event Venue & Nearby Stays

ARTICO, Ștefan cel Mare 169, Chisinau, Moldova

Discover more events by tags:

Workshops in ChisinauArt in Chisinau

Sharing is Caring:

More Events in Chisinau

 MOLDENERGY 2025
Thu, 03 Apr, 2025 at 10:00 am MOLDENERGY 2025

CIE Moldexpo

Responsabilitatea Extins\u0103 a Produc\u0103torului. Explicat\u0103 pas cu pas!
Thu, 03 Apr, 2025 at 01:30 pm Responsabilitatea Extinsă a Producătorului. Explicată pas cu pas!

31 August 1989 St 129, MD-2012 Chisinau, Moldova

Carnavalito Tango Maraton. ED. 3 | 3-7 April 2025 |
Thu, 03 Apr, 2025 at 06:00 pm Carnavalito Tango Maraton. ED. 3 | 3-7 April 2025 |

Summit Events Moldova

\u201eLa Traviata\u201d - oper\u0103 \u00een patru acte de Giuseppe Verdi
Thu, 03 Apr, 2025 at 06:00 pm „La Traviata” - operă în patru acte de Giuseppe Verdi

Teatrul National de Opera si Balet Maria Biesu

Teatrul Na\u021bional Bucure\u0219ti joac\u0103 O SCRISOARE PIERDUT\u0102 pe scena Teatrului Na\u021bional \u201eMihai Eminescu\u201d
Thu, 03 Apr, 2025 at 06:30 pm Teatrul Național București joacă O SCRISOARE PIERDUTĂ pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”

Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 79, MD-2012 Chisinau, Moldova

\u201eTestamentul\u201d de \u0219i \u00een regia lui Gh. Urschi
Thu, 03 Apr, 2025 at 07:00 pm „Testamentul” de și în regia lui Gh. Urschi

Teatrul Republican „Luceafărul”

\u041a\u043b\u0443\u0431 \u0434\u043b\u044f \u0434\u0435\u0432\u043e\u0447\u0435\u043a
Fri, 04 Apr, 2025 at 04:00 pm Клуб для девочек

Alexandru cel Bun 83

Alumni Meetup Moldova 2025
Fri, 04 Apr, 2025 at 05:00 pm Alumni Meetup Moldova 2025

Embassy of the Czech Republic in Chisinau / Velvyslanectví České Republiky

EUiP European Prayer Gathering
Fri, 04 Apr, 2025 at 06:00 pm EUiP European Prayer Gathering

Chisinau, Republic of Moldova

France Gourmet Dinner
Fri, 04 Apr, 2025 at 07:00 pm France Gourmet Dinner

Centru, Chişinău, Moldova

Drume\u021bie La Vf. Giumal\u0103u 1858m + Pietrele Doamnei \u0219i Vf. R\u0103r\u0103u
Fri, 04 Apr, 2025 at 11:00 pm Drumeție La Vf. Giumalău 1858m + Pietrele Doamnei și Vf. Rărău

stradela TEATRULUI 15, 2012 Chisinau, Moldova

Frumuse\u021bile Bucovinei: Moldovita-Sucevita-Putna-Voronet
Fri, 04 Apr, 2025 at 11:45 pm Frumusețile Bucovinei: Moldovita-Sucevita-Putna-Voronet

Columna 77, 2001 Chisinau, Moldova

Chisinau is Happening!

Never miss your favorite happenings again!

Explore Chisinau Events