Advertisement
Petrecerea doamnelor care își fac timp pentru ele?Ceainăria Green Tea
?️20 noiembrie 2025, ora 18:00 – 21:00
✨Sfârșitul de an vine cu așteptări mari, cu agitație multă, cu analize despre anul care a trecut, speranțe sau frici. Un amestec de emoții și evenimente, care pot fi frumoase, sau bulversante. La "Petrecerea doamnelor care își fac timp pentru ele" din a treia seară de joi a lunii noiembrie, doamnele sunt invitate să primească finalul de an cu mai multă înțelepciune și blândețe, pentru ca pregătirea de 2026 să fie cât mai lină.
Cum poți să treci conștientă, pregătită și mai liniștită în noul an, cum poți avea un decembrie așa cum îți dorești, în care calibrezi realist așteptările, resursele, relațiile cu cei din jur, cum poți să îți pui în practică dorințele în anul care vine, vom afla împreună de la invitatele serii, moderate de Monica Popescu, jurnalistă și trainer în curs de acreditare în metoda ESPERE:
- Claudia Jimeno, specialistă în creștere spirituală și dezvoltare personală și fondatoarea Centrului AmaneSer;
- Ana-Gabriela Pârloagă, Gong Master & Sound Healing, care ne invită într-o călătorie a sunetelor și a vibrațiilor.
?Pentru momentul "Povești din comunitatea doamnelor, care își fac timp pentru ele", invitată va fi artista Roxana Licu, care ne răsfață de ani buni cu delicate bijuterii create de ea, care scrie poezii pe gustul multora dintre noi, care tocmai lansează cartea “Gânduri uitate la cafea”.✍️
?Doamnele născute în zodia Scorpion vor fi sărbătorite cu tort delicios și sănătos de la “Prăjitură din Natură”!
? Tombola doamnelor, care își fac timp pentru ele este creată cu generozitatea doamnelor din comunitate si va oferi cadourile:
- 3 cadouri cosmetice de la NALA Natural Cosmetics;
- 3 cadouri cu produse dermatocosmetice de la Pharmaceris România;
- 3 Tote bags – "Doamna care își face timp pentru ea" oferite de MindHeart Projects;
- o surpriză vestimentară de la District 24;
- 3 bijuterii create de artista Roxana Licu de la Veronique Design;
- Vouchere pentru proceduri cororale oferite de Vellvet Academy și Ana Maria Mitruș;
- 3 Sticle de vin, pentru o seară romantică, oferite de Corcova Roy & Damboviceanu Winery. ?
- 5 Daruri pentru minte, trup și suflet oferite de Mădălina Suliman;
- 2 invitații la cafea cu prietenele, oferite de Raluca Vasilescu, la centrul Ludice;☕️
- 3 cărți semnate de artista Roxana Licu - “Gânduri uitate la cafea”;?
- Bilete la teatru oferite de Teatrul Stela Popescu;?
– 1 Voucher cadou de 350 lei, pentru tratament facial personalizat oferit de cosmeticiana Carmen Ionescu;
– 1 ședință de coaching cu Lăcrămioara Ocunschi, trainer de Comunicare Nonviolentă și o carte de Comunicare Nonviolentă semnată de Marshall Rosenberg;
- O ședință de Masaj Visceral și o ședință de Access Bars, oferite de Centrul “Sunt Bine”, prin Antoneta Ciotloș;
Seara se va termina cu stare de bine, prietene noi și daruri pentru toate doamnele prezente:
- salate sănătoase și gustoase de la Eisberg: #colouryourlife;?
- mini produse dermatocosmetice oferite de Pharmaceris România.
Pentru că locurile sunt limitate, vă rugăm să vă faceți rezervare în formularul de aici:
https://forms.gle/VcLqmwKmZJnX4oaR9
Vă așteptăm cu drag!
Advertisement
Event Venue
Ceainăria GreenTea, Strada Doctor Burghelea 24, 024032 București, România, Bucharest, Romania
Tickets
Concerts, fests, parties, meetups - all the happenings, one place.