Advertisement
Știți cum ia naștere un obicei frumos, demn de admirat și dus mai departe? Totul pornește de la o idee, care e analizată din toate unghiurile, modelată cu grijă și transformată într-un concept solid. Așa s-a conturat PPTAM – un proiect care, ediție după ediție, îmbină armonios diverse forme ale artei, dând glas vibrațiilor și intonațiilor.
Luni, 31 martie, vă invităm la Performance Poetic la Teatrul Alexie Mateevici, ediția a III-a – un eveniment autentic, creat cu pasiune de echipa TAM.
Teatrul, poezia, muzica și mișcarea scenică se întâlnesc sub același acoperiș, în casa noastră – TAM.
Actorii noștri au pregătit fragmente din spectacole regizate de Slava Sambriș, Mihai Țărnă și Florin Liță, iar poezia va fi firul roșu care le leagă pe toate.
Invitații serii – Irina Nechit, Emilian Galaiucu-Păun, Nicolae Popa, Nadejda Ivanov – vor aduce forța cuvântului rostit, într-un dialog artistic vibrant.
Iar ca seara să fie desăvârșită, de la intrarea în Teatru veți putea admira expoziția de pictură semnată de Ștefan Coman.
Muzica va prinde contur prin ritmurile trupei Cosmos în Buzunar, iar experiența senzorială va fi desăvârșită de vinurile spumante de la Apriori Wine și deserturile rafinate de la Creme de la Creme – un mariaj perfect între arome și emoții.
Intrarea este liberă, însă locurile sunt limitate. Pentru rezervări, sunați la 060441471
Vă așteptăm cu drag!
Advertisement
Event Venue & Nearby Stays
str. Alexei Şciusev 93, Chisinau, Moldova