Advertisement
Momentum numărul #13 readuce în atenția comunității fotografia documentară și de stradă, totul în deosebita atmosferă oferită de Yolka și DJ'ul nostru favorit, Aldaris. Urmând formatul clasic, vom avea din nou doi fotografi în cadrul evenimentului. Primul fotograf este Tudor Drăgan, care își va lansa cea de-a doua carte a sa, un lucru admirabil pentru un fotograf atât de tânar: “Băile Someșeni”, un proiect care documentează “viața” fostei stațiuni din Cluj, în perioada 2022-2024, după aproximativ 30 de ani de la “abandonarea” ei.
Cel de-al doilea fotograf este Andrei Furnea, care ne va împărtăși experiența vizuală după o lună jumătate petrecută în Kathmandu, de la străzile aglomerate și pline de viață până la beatitudinea unei mănăstiri budiste.
În ideea de a socializa și a schimba idei într-o atmosferă cât mai relaxată, după prezentările propriu-zise am invitat alături de noi pe unul din cei mai versatili DJ contemporani, Aldaris , să ne încânte cu minunățiile de pe vinilurile sale.
Vă așteptăm cu drag, cu printuri, zine-uri, cărți foto de răsfoit, și sperăm că vom avea o nouă seară minunată cu discuții la fel de utile și inspiraționale ca cele de până acum. Reiterăm cu această ocazie invitația de a vă face curaj și a aduce printuri sau proiecte personale pe baza cărora să ne cunoaștem mai bine.
Intrarea, la fel ca arta, e liberă.
Advertisement
Event Venue & Nearby Stays
YOLKA, Piața Unirii 21, 400113 Cluj-Napoca, România,Cluj-Napoca, Romania