Advertisement
🎶 La un an și jumătate de la premieră ━ Gianni Schicchi, operă comică într-un act, de Giacomo Puccini, revine pe scena Operei Naționale Române, într-o montare a regizorului Alexandru Nagy.Și nu oricum, ci într-un format în care publicul se află chiar pe scenă!
📅 Sâmbătă, 16 mai, ora 12:00, pe scena Operei Naționale
🎟 Bilete: https://tickets.operanb.ro/event.php?id=58844
Un deces neașteptat, o moștenire, rude care vor şi ele o parte şi o mare păcăleală! Sună cunoscut?
Sub direcția de scenă a lui Alexandru Nagy, această montare a operei comice într-un act, mută povestea atemporală a lui Puccini despre înșelătorie și lăcomie, în România anilor 1980 pe fundalul unei națiuni în pragul revoluției. În timp ce spectacolul omagiază cei 35 de ani de la Revoluția Română, acesta îmbină reflecția istorică cu capodopera plină de umor negru a lui Puccini, creând un omagiu emoționant adus atât artei, cât și istoriei.
Interpretată în limba română de o nouă generație de artiști talentați, Gianni Schicchi este un spectacol pentru întreaga familie. Cu decorurile sugestive semnate de Vladimir Turturica și costumele inspirate din epocă ale Iolandei Mutu, această producție introduce publicul în tensiunea și frumusețea unei lumi aflate la marginea schimbării. Acompaniată cu pian, această versiune intimă a operei Gianni Schicchi marchează centenarul Puccini, oferind o experiență muzicală simplificată dar la fel de profundă.
Vârsta recomandată: 10+ ani
•••
Conducerea muzicală: Ciprian Teodorașcu
La pian: Andrei Ștefan Racu / Cosmin Pătrana
Scenografia: Vladimir Turturică
Costume: Iolanda Mutu
Lightning design: Alin Popa
Video design: Radu Spiridon
Regia: Alexandru Nagy
Distribuție:
GIANNI SCHICCHI - Sergiu Neamțu
LAURETTA, fiica lui - Andreea Bucur
ZITA, verișoara lui Buoso - Andreea Grigore
RINUCCIO, nepotul ei - Andrei Petre
GERARDO, nepotul lui Buoso - Fabian Mereuță
NELLA, soția sa - Mihaela Vîrban
GERARDINO, fiul lor - Andrei Braun
BETTO, cumnatul lui Buoso - Alexandru Matei
SIMONE, unchiul lui Buoso - Filip Panait
MARCO, fiul lui Simone - Antonio Morariu
CIESCA, soția lui Marco - Adina Secobeanu
SPINELLOCCIO/ PINELLINO - Vasile Chișiu
NOTARUL - Silviu Mihăilă
BUOSO - Marian Sas
•••
Coproducție unică între Teatrul Muzical Ambasadorii, Opera Națională București și Studioul Experimental „Ludovic Spiess”
Advertisement
Event Venue
Opera Națională București, Opera Națională București, București, România, Bucharest, Romania
Tickets
Concerts, fests, parties, meetups - all the happenings, one place.











