Advertisement
Ce avem noi aici?!Avem O EDIȚIE ANIVERSARĂ
Dragi prieteni, ne organizăm cu mare întârziere din motive logistice. Sperăm că acest aspect nu împiedică participarea voastră, vă așteptăm cu mare drag!
Vreau să mulțumesc încă o dată pentru respectul acordat edițiilor trecute, acesta constând în liniștea din timpul concursului și a recitalurilor, precum și pentru curățenia locului !
A.T.C. Carpații de Curbură din Râșnov în parteneriat cu STAȚIUNEA TURISTICĂ VAMA BUZĂULUI organizează „FESTIVALUL BUJORULUI DE MUNTE” festival concurs de cântece cu tematică montană, aflat la ediția a X-a, totodată sărbătorind începerea sezonului de vară!
Ne vedem la jumătatea lunii iunie, iar locația este o zonă sălbatică superbă în masivul Ciucaș pe partea mai puțin umblată, dinspre Vama Buzăului, o zonă deja dragă vouă. (celor care ați participat la edițiile precedente)
Acest festival va fi și un Memorial pentru prieteni și colegi ai muntelui decedați. Doi din membrii SALVAMONT RÂȘNOV și unul de la SALVAMONT BRAN
Este vorba de:
- Ion Sfetea - membru fondator și șef al formației Salvamont Râșnov și
- Nicolae (Nicușor) Scurtu - membru salvator și medic al formației Salvamont Râșnov. (decedat în avalanșă la Bâlea cascadă)
- Alexandru Porancia - membru salvator la formația Salvamont Bran, membru al Federației Române de Alpinism și Escaladă, în cadrul căreia avea rezultate deosebite. - decedat sub Colțul Bălăceni pe Valea Sâmbetei
Acești oameni nu vor întrista atmosfera festivalului, ei au trăit cu această atmosferă de cabană, au iubit-o, doar că atmosfera festivalului va fii o seară de cabană ORGANIZATĂ.
Pentru această ediție am stabilit următoarele obiective:
1. Fiind ediție aniversară ne adunăm de JOI.
- vineri drumeții la liber, vizitarea zonei, cunoașterea locului;
- vineri seara RECITALURI DE GALĂ - EDIȚIE ANIVERSARĂ (aici încă nu am reușit să facem programul, sper că o să reușim surprize faine, chiar dacă bugetul scârțâie) - fără amplificare
RECITALURI:
1. ?
2. ?
3. ?
4. ?
5. ?
(eventual propuneri și autopropuneri)
Apoi de sâmbătă intrăm în programul normal al festivalului.
2. promovarea cântecului de munte și a autenticității lui, promovarea compozițiilor proprii cu temă montană.
Juriul :
1. Teddy Tudoroiu
2. Ștefan Orfescu
3. George Negrea
4. Loredana Popa
5. Petrică Porumb
În recital Grupul Dynamics Cluj - câștigători ai Marelui Premiu la ediția precedentă.
Posibil să mai avem și invitați surpriză!
Cei care se înscriu în concurs nu achită taxa de participare, doar pentru cheltuielile organizatorice 100 Lei.
Probele de concurs constau în interpretarea a două piese cu temă montană și o poezie pe aceeași temă.
Concurenții se pot prezenta atât individual cât și grup.
Juriul va ține cont de tema interpretărilor, va puncta în plus compozițiile proprii.
Premiile vor fi următoarele:
- locul I, II, III la individual până la 13 ani inclusiv;
- locul I, II, III la individual peste 13 ani ;
- locul I, II, III la grup vocal instrumental;
- Premiu Special al Juriului;
- Premiul Pentru Creație;
- Marele Premiu;
Concursul se va desfășura FĂRĂ AMPLIFICARE!
Sunt permise și alte instrumente muzicale, nu doar chitara.
2. Concurs de inițiere în orientarea turistică sportivă, adresat în mod special publicului spectator.
Concursul este adresat în mod special începătorilor și are scop de inițiere. Va avea un număr de maxim 10 posturi, pe o distanță de maxim 2.000 m. (40 minute).
Ne ocupăm de cei care nu știu să folosească busola și nu știu să citească elementele tehnice. (acesta este scopul nostru)
3. Igienizarea zonei!
Acțiune care se desfășoară pe proprie răspundere în ceea ce privește riscul de accidente.
4. strângere de plante medicinale de sezon: cimbrișor, sunătoare, mentă etc., pentru uz personal (eventual donație un pumn de plante pentru ceaiul de la cabană - nu este obligatoriu)
CAZARE:
- La cort, rulotă proprie, la pensiunile din comună aproximativ 13 km.
- rezervările se fac la mine Dan Dănescu telefon 0740 143 115
DONAȚIE PENTRU SUSȚINEREA EVENIMENTULUI:
- LA CORT ȘI RULOTĂ 200 LEI/ persoană/ eveniment ( susținere organizare) # NU ESTE TAXĂ DE CAZARE
- LA PENSIUNI fiecare se orientează, + 200 LEI/ persoană/ eveniment ( susținere organizare)
Copiii sub 14 ani achită ca și concurenții 100 Lei, donație pentru susținerea evenimentului.
Este musai rezervarea din timp, pentru a ne putea pregătii logistic.
- SIMBOLUL FESTIVALULUI RĂMÂNE TRICOUL EDIȚIEI care ÎL oferim fiecărui participant (spectator, concurent, etc.), trebuie să știm din timp MĂRIMILE
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!.
- O să vedem cum ne organizăm cu angajarea unui comerciant care să ofere spre vânzare mâncare și băuturi.
- Spațiul de campare în curtea cabanei este limitat, este bine să putem gestiona situația.
Donația valorică reprezintă cheltuieli organizatorice, pentru susținerea evenimentului. (medalioane (tricouri), primire, protocol, onorarii, etc.)
Mulțumim!
pentru alte informații Dan Dănescu telefon 0740 143 115
CEL MAI PROBABIL DATA LIMITĂ PENTRU PRELUAREA REZERVĂRILOR VA FI 31 MAI - cine rezervă după această dată, este bine venit, însă nu va mai putea beneficia de tricoul ediției.
Mulțumesc mult celor care au considerat că acest eveniment are nevoie și de susținere:
- Primăria și Consiliul local al Comunei Vama Buzăului;
- Ocolul Silvic Teliu;
- Clinica DENT SKIN din Râșnov care contribuie financiar la o parte din cheltuielile necesare;
- Atelierul De Printare Râșnov - diplome, medalioane, plachete, cheltuieli, etc. (adică eu);
- Aerodromul Piatra Craiului - vouchere;
- Casa Varipatti - oferă un voucher, Bușteni;
- Casa Zmeilor - Ski Drăguș oferă voucher;
- Cabana Diham;
- Cabana Bujor de Munte - Valea Glăjeriei Râșnov;
- Cabana Silva - Muntele Roșu care oferă voucher;
- SOUND STIL Brațov - în măsura posibilităților susține festivitatea de premiere;
- Alipan Râșnov - ne oferă pâinea pentru primire;
Sprijin logistic:
- Jandarmeria Montană Vama Buzăului;
- SKV secțiunea Țara Făgărașului.
MAI AȘTEPTĂM ȘI ALȚI SUSȚINĂTORI !
mai ales că avem secțiune nouă cu 3 premii în plus față de edițiile precedente.
Să ne vedem sănătoși!
Advertisement
Event Venue
Cabana Pirusca, Brasov, Romania
Tickets
Concerts, fests, parties, meetups - all the happenings, one place.





