Advertisement
𝐈𝐧𝐟𝐨 & 𝐩𝐥𝐚𝐭𝐚 ➡️ https://bit.ly/4lDyqqRNorocul şi drobul de sare la români: cum să îţi stăpâneşti emoţiile negative
„Sau despre superstiţii care sunt, de fapt, disonanţele cognitive ce ne conduc prin viaţă influenţând calitatea ei. Ne obosim din simplul motiv că trebuie să fim atenţi la ce se întâmplă în plan real şi, în acelaşi timp, mintea noastră rulează alte „scenarii” pe care le credem posibile, care de cele mai multe ori ne sperie şi ne dictează nişte atitudini şi comportamente care atrag după sine multe neajunsuri.
Sună trist? Da, ştiu. Dar, în acelaşi timp, vă spun că există „remedii” pe care aş vrea să le împărtăşesc cu voi.
Evenimentul la care vă invit reprezintă o suită de scurte expuneri, alternate cu sesiuni de discuţii şi feedback ad-hoc, toate gândite astfel încât, la final, să simţi că ai câştigat mai multă încredere în tine şi că ai primit nişte instrumente care-ţi vor permite să fii stăpânul emoţiilor negative, dezavantajoase la birou, în întâlniri de afaceri sau în viaţa personală.
Temele abordate vor fi de la natura fiziologică a emoţiilor şi reflexele acestora în comportament până la gândurile iraţionale care ne acaparează mintea şi nu mai lasă prea mult loc pentru altceva. Mai pe scurt, pentru mine emoţiile sunt precum caii putere ai unei maşini. Dacă îi stăpâneşti te duc acolo unde vrei. Dacă nu… te bagă în gard. Vă invit să învăţăm împreună cum să ne putem stăpâni emoţiile în aşa fel încât să ne putem îndeplini cele mai frumoase vise.
Aici, la Fundaţia Calea Victoriei, unde vă aştept cu sufletul deschis şi cu dorinţa de a împărtăşi cu voi din experienţa acumulată în ultimii 20 de ani în domeniul psihologiei.
𝐈𝐧𝐟𝐨 & 𝐩𝐥𝐚𝐭𝐚 ➡️ https://bit.ly/4lDyqqR
𝐃𝐚𝐭𝐚: 𝟑𝟏 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔
𝐎𝐫𝐚: 𝟏𝟗:𝟎𝟎
𝐍𝐮𝐦ă𝐫 𝐚𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫𝐞: 𝟏
𝐂𝐨𝐬𝐭: 𝟏𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢
𝐋𝐨𝐜: 𝐁𝐝. 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚, 𝐧𝐫. 𝟕𝟖, 𝐂𝐚𝐬𝐚 𝐆𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥 𝐇𝐞𝐧𝐫𝐢 𝐂𝐢𝐡𝐨𝐬𝐜𝐡𝐢
Advertisement
Event Venue
Bulevardul Dacia, Nr 78, 020061 Bucureşti Sectorul 2, Romania, Bulevardul Dacia 70, 020061 București, România, Bucharest, Romania
Tickets
Concerts, fests, parties, meetups - all the happenings, one place.











