Advertisement
Cine sunt aceste mici făpturi care leagă florile între ele, care poartă viața dintr-un loc în altul, care fac posibilă o mare parte din hrana de pe masa noastră?Albinele sunt mai mult decât „hărnicuțele naturii" — sunt arhitecte ale ecosistemelor, purtătoare de povești vechi cât lumea și, din ce în ce mai mult, specii vulnerabile într-o lume care se schimbă rapid.
Clubul de Lectură Naturalistă revine cu a doua ediție, dedicată cărții Istoria albinelor de Maja Lunde — un roman care împletește ficțiunea cu întrebări reale despre ce am pierde dacă am pierde albinele.
Același spațiu, același spirit: o inițiativă 100% voluntară, construită de oameni care cred că natura merită citită, nu doar admirată. Un loc de întâlnire lunară pentru cei și cele curioși/curioase, unde cărțile devin punct de plecare pentru conversații despre biodiversitate, relații, răbdare și felul în care lumea vie funcționează ca un întreg.
Ne dorim un club cât mai incluziv și accesibil:
🐝 Clubul nu este dedicat experților, ci tuturor iubitorilor de natură și curioșilor cu privire la minunea vieții pe această planetă.
🐝 Nu e obligatoriu să fi citit cartea înainte — poți veni cu ea la jumătate, cu primele zece pagini sau cu zero pagini citite.
🐝 Dacă vrei să o citești și nu ți-o poți procura, o poți împrumuta de la Biblioteca Județeană Gheorghe Asachi, unde te încurajăm să suni înainte pentru a verifica disponibilitatea, în funcție de filială
📅 30 aprilie | 18:00 – 20:00 📍 CUIB, Strada Gavriil Musicescu 14, Iași
Locurile sunt limitate. Înscrierea se face prin formularul de înscriere: https://forms.gle/rZ6fiZhDL3haR9GD9
O inițiativă Mai bine, sub egida Pactului Climatic European.
Advertisement
Event Venue
CUIB, Strada Gavril Muzicescu 10, 700127 Iași, România, Iasi, Romania
Tickets
Concerts, fests, parties, meetups - all the happenings, one place.







