Advertisement
SAVE THE DATEAnimal Summit România, Ediția a II-a
Organizat de Asociația Sache şi ASPA
📅 29–30 septembrie 2026
După o primă ediție de succes care a reunit la București autorități, ONG-uri, medici veterinari, experți internaționali și lideri de opinie, Animal Summit România continuă în 2026 demersul de a construi un dialog și a oferi soluții concrete în domeniu.
România continuă să se confrunte cu provocări uriașe în domeniul protecției animalelor. Dincolo de problema abandonului și de lipsa educației privind deținerea responsabilă, societatea civilă semnalează frecvent situații legate de funcționarea netransparentă a unor adăposturi private, suspiciuni de eutanasiere abuzivă, precum și dificultăți în aplicarea uniformă a legislației existente. În multe comunități, voluntarii, ONG-urile și cetățenii activi ajung să compenseze lipsa unor mecanisme instituționale coerente, intervenind direct în salvarea animalelor, monitorizarea adăposturilor sau promovarea sterilizării și adopțiilor responsabile. Toate acestea indică nevoia urgentă de standarde clare și politici publice aplicate consecvent, care să protejeze atât comunitățile în care trăim, cât și animalele.
În acest context, Animal Summit România își propune să rămână un spațiu de întâlnire între profesioniști și societatea civilă, unde empatia se transformă în acțiune.
Pe parcursul a două zile, summitul va aduce împreună specialiști din domenii complementare: administrație publică, medicină veterinară, etologie, educație, drept, cercetare și activitate civică, pentru a discuta soluții sustenabile la problemele complexe ale relației dintre oameni și animale.
Prima ediție a demonstrat că dialogul interdisciplinar poate genera colaborări și instrumente aplicabile în comunități: de la modele de management al populațiilor de animale și campanii de adopție, până la programe educaționale, intervenții pentru fauna sălbatică sau inițiative de medicină veterinară socială.
Ediția din 2026 își propune să continue acest demers, să aducă din nou în atenția publică conversația despre responsabilitate, colaborare și politici publice care pot transforma România într-o societate mai empatică și mai echilibrată.
Detaliile privind locația, tema centrală, invitații și programul vor fi anunțate în perioada următoare.
📌 Rezervați data: 29–30 septembrie 2026.
Advertisement
Event Venue
Bucharest, Romania
Tickets
Concerts, fests, parties, meetups - all the happenings, one place.






