Alifantis & FragileBand

Sat, 06 Dec, 2025 at 07:00 pm UTC+02:00

Teatrul Național București | Bucharest

Nicu Alifantis
Publisher/HostNicu Alifantis
Alifantis & FragileBand
Advertisement
Concertul de Moș Niculae Alifantis, prezentat de Alifantismusic în parteneriat cu Teatrul Național „I. L. Caragiale”, anul acesta e la cea de-a treia ediție și putem spune că a devenit tradiție, una chiar frumoasă, în care Alifantis & FragileBand spun o
Poveste de iarnă
Pe vremea copilăriei mele toate poveștile începeau cu a fost odată… Și pentru că ce va urma va fi o poveste, vă voi spune: A fost odată, demult de tot, un tânăr ce-abia pășea în ale vieții. Și a tot mers până ce drumull-a adus în marea cetate a Bucureștiului unde a descoperit și s-a descoperit. De-atunci, peste cincizeci de ierni nins-au peste mine.
Nici nu știu dacă să fiu vesel sau posac, mândru sau modest, entuziast ori melancolic. Nu am nostalgii și nici regrete. Mă simt împlinit și-atât. De ce Poveste de iarnă? Pentru că iarna aceasta vă aduc acest cadou, FragileBand. Ceva ce va părea venit din cu totul altă dimensiune. De acolo de unde se nasc poveștile frumoase.
Cu adevărată bunătate, cu praf magic de altruism, cu mireasma magică a bradului, cu frumusețea ochilor de copil privindu-l împodobit. Și, desigur, cu tristețea pentru acele suflete fragile, ce nu au parte de toate acestea. Mulțumesc, bunului Dumnezeu pentru toți acești ani, Sorții că mi-a surâs permițându-mi să fac ce mi-a plăcut și Vouă că mi-ați fost alături. În sală, pe scenă și în suflet.
FragileBand, ca și construcție artistică, a fost gândit ca un proiect multicultural, un spectacol plăpând, gingaș. Frumos și fragil asemeni unui vechi porțelan. Am pus laolaltă instrumentele vii, acustice, vibrând cu emoție, aidoma fibrelor pline de viață din care au fost zămislite, cu poezia ce erupe delicat sau cu vigoare în sentimente, iubiri, trăiri, patimi, întâlniri, despărțiri, aidoma existenței noastre.
Ce-a ieșit din această alambicată alchimie? O muzică în varii ritmuri și graiuri, o călătorie dela fadou la rock, pe șoapte de poezie românească, aromână, greacă, portugheză, un simbolic elixir al vieții, care, sper din tot sufletul, să vă bucure!
Să pășim, așadar, în lumea poveștilor, a magiei scenei, într-un colț din sufletul meu. Cu această poveste frumoasă spusă iarna, la ceas de seară, cu emoție și tremur în glas…
Advertisement

Event Venue & Nearby Stays

Teatrul Național București, Bucharest, Romania

Tickets
Icon
Concerts, fests, parties, meetups - all the happenings, one place.

Discover more events by tags:

Art in Bucharest

Ask AI if this event suits you:

More Events in Bucharest

English Stand-up comedy: Rick Diez - PUNISHED
Sat, 06 Dec at 04:00 pm English Stand-up comedy: Rick Diez - PUNISHED

The Fool

Atelier handmade de bijuterii:  \ud83d\udecb\ufe0f Sufrageria AEC #Ep. 1
Sat, 06 Dec at 05:00 pm Atelier handmade de bijuterii: 🛋️ Sufrageria AEC #Ep. 1

Str. 11 Iunie, Nr. 39, 040171 Bucharest, Romania

Romanian Dental Awards - Edi\u021bia a IV-a
Sat, 06 Dec at 06:00 pm Romanian Dental Awards - Ediția a IV-a

Teatrul Odeon

"Daruri muzicale de la Mo\u0219ul Niculae"
Sat, 06 Dec at 06:00 pm "Daruri muzicale de la Moșul Niculae"

Coffee House

Discoteca Incluziv\u0103 4.0: Leap\u0219a \u00eentre genera\u021bii
Sat, 06 Dec at 06:00 pm Discoteca Incluzivă 4.0: Leapșa între generații

Splaiul Unirii nr. 160, București

Milionul, nepoatele \u015fi milionara
Sat, 06 Dec at 06:00 pm Milionul, nepoatele şi milionara

Teatrul Elisabeta

STEFAN BANICA - CONCERT EXTRAORDINAR DE CRACIUN 2025
Sat, 06 Dec at 07:30 pm STEFAN BANICA - CONCERT EXTRAORDINAR DE CRACIUN 2025

Sala Palatului

CONCERT EXTRAORDINAR DE CR\u0102CIUN \u0218TEFAN B\u0102NIC\u0102
Sat, 06 Dec at 07:30 pm CONCERT EXTRAORDINAR DE CRĂCIUN ȘTEFAN BĂNICĂ

Sala Palatului

Emo Reunion 2 Year Anniversary + HVNDS
Sat, 06 Dec at 08:00 pm Emo Reunion 2 Year Anniversary + HVNDS

Club Quantic Grozavesti

Radu V\u00e2lcu Quintet - RVQ
Sat, 06 Dec at 08:00 pm Radu Vâlcu Quintet - RVQ

JazzBook

PREMIER\u0102 \u2022 Marf\u0103 vie \u2022 dup\u0103 A. P. Cehov
Sat, 06 Dec at 08:00 pm PREMIERĂ • Marfă vie • după A. P. Cehov

Piața Amzei

Candlelight Premium: Coldplay vs. Imagine Dragons | Bucharest
Sat, 06 Dec at 08:00 pm Candlelight Premium: Coldplay vs. Imagine Dragons | Bucharest

Palatul Parlamentului

Bucharest is Happening!

Never miss your favorite happenings again!

Explore Bucharest Events