Advertisement
𝐈𝐍 𝐑𝐈𝐓𝐌𝐔𝐋 𝐏𝐑𝐎𝐏𝐑𝐈𝐔
AUTENTICITATEA fiecăruia dintre noi are o amprentă unică, personală.
Fiecare are un ritm al mișcării proprii coordonat din interior spre exterior pornind de la dinamica internă și de la procesele psihice începute și dezvoltate în copilărie. Pe parcursul vieții însă aceste dinamici interne au elaborat un ritm propriu astfel încât să reușim să creăm mișcări interne pentru împlinirea propriilor nevoi și aspirații dar și să facă față provocărilor și cerințelor din mediul familial, academic de mai târziu.
🌿 𝐀𝐬𝐭𝐟𝐞𝐥, 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚ț𝐢𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐚𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐨𝐫𝐚 𝐬𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐢:
⭐ cât de mult/puțin mă mișc/sunt în mișcare și care este ritmul propriului corp;
⭐ cât de creativ îmi permit să fiu în mișcările mele;
⭐ care e modul în care relaționez cu ceilalți si cum se simte asta în corp;
⭐ care sunt mișcările din interior ce merită toată atenția;
⭐ felul în care mă mișc atunci când trăiesc emoții copleșitoare sau mă simt blocat/ă;
⭐ ce mișcări folosesc pentru relaționarea cu celălalt;
⭐ cum folosesc tipuri de mișcare pentru autoreglare emoțională
𝐅𝐚𝐜𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢:
𝐋𝐮𝐱𝐢𝐭𝐚 𝐁𝐚𝐫𝐚 - psiholog, psihoterapeut, absolventă a formării în Psihoterapie prin Dans si Mișcare, membră profesională în Asociația Română de Psihoterapie prin Dans și Mișcare.
𝐀𝐧𝐚𝐦𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐆𝐮𝐠𝐮𝐢𝐚𝐧 - educator artistic, în prezent este într-o formare de lungă durată în dans-terapie, membră susținătoare în Asociația Română de Psihoterapie prin Dans și Mișcare.
🤗 Aceste ateliere se adresează oricărei persoane interesate de evoluția personală și de a dobândi alte perspective asupra corpului și mișcării, indiferent dacă ai sau nu ai vreo (diz)abilitate.
🤗 Exercițiile vin sub formă de propuneri/invitații și cel mai important este ca tu să verifici ce este potrivit pentru tine, cu responsabilitate față de propriile limite fizice sau alte nevoie specifice.
𝐃𝐄𝐓𝐀𝐋𝐈𝐈 𝐎𝐑𝐆𝐀𝐍𝐈𝐙𝐀𝐓𝐎𝐑𝐈𝐂𝐄:
📍𝐔𝐧𝐝𝐞? Pro Dance Studio, Str. Nicolae Titulescu Nr. 2, Brașov.
⏰ 𝐂â𝐧𝐝? 17:00-20:00
*te rugăm să 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐠𝐢 𝐜𝐮 𝟏𝟓 𝐦𝐢𝐧 𝐦𝐚𝐢 𝐫𝐞𝐩𝐞𝐝𝐞 pentru a te acomoda cu spațiul. Atelierul începe la ora stabilită.
🔔 𝐂𝐮 𝐜𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐚𝐫 𝐬ă 𝐯i𝐢:
Îmbrăcăminte lejeră, șosete sau încălțăminte de interior, apă (sticlă/ pahar cu capac), agendă și pix.
💎 𝐂â𝐭? Costul de participare este de 𝟑𝟎𝟎 𝐥𝐞𝐢. Plata se va face în contul Asociației Române de Psihoterapie prin Dans și Mișcare după ce vei primi pe emailul tău factura de la adresa [email protected].
Înscrierea se face completând acest chestionar:
https://forms.gle/RifevHittTorb4Vm8
** Rezervarea locului tău este înregistrată doar după ce faci plata și ne trimiți dovada pe adresa [email protected]
❓Pentru orice detalii, nu ezita să ne dai mesaj pe pagina de Facebook a Asociației Române de Psihoterapie prin Dans și Mișcare sau pe emailul de corespondență.
Advertisement
Event Venue & Nearby Stays
Pro Dance Studio, Brasov, Romania