Advertisement
VIVO PER LEI – Concert fabulous POP-OPERA de Ziua Femeii cu tenorii ŞTEFAN von KORCH, ALIN STOICA şi soprana ŞTEPHANIE RADU.La pian: ALEXANDRU BURCĂ
Sala Dalles Bucuresti
12 Martie 2025 ora 19:00
Luna Femeii aduce la Sala Dalles acorduri pop-opera în interpretarea vibrantă a tenorilor ŞTEFAN von KORCH şi ALIN STOICA, cărora li se alătură, ca muză, soprana ŞTEPHANIE RADU. Concertul “VIVO PER LEI” reuneşte secvenţe muzicale de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera, într-un program în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.
Tenorul Ştefan von Korch, solist-amfitrion şi initiator al seriei Musical Extravagnza spune: “Acest concert este pentru noi o ocazie unică de a sărbători feminitatea și frumusețea prin intermediul artei lirice. Publicul va avea șansa să se bucure de piese dedicate celui mai nobil sentiment – dragostea - şi eternei inspiraţii – femeia.”
VIVO PER LEI va fi mai mult decât un concert, va fi o poveste pe portativ în care tenorii ŞTEFAN von KORCH, ALIN STOICA , soprana ŞTEPHANIE RADU şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ vor purta publicul pe frumoasele cărări ale dragostei, de la începuturile artei lirice până în zilele noastre
În timp ce tenorul Ştefan von Korch este recunoscut pentru acutele ieşite din comun şi este aclamat pentru apariţii în roluri lirice prin excelenţă, tenorul Alin Stoica este descris ca fiind “un tenor cu o voce colosală cum nu s-a mai auzit de ceva vreme pe scenele românești și nu doar,” şi este apreciat pentru forţa sa dramatică, iar soprana Stephanie Radu îmbogăţeşte registrul concertului cu un timbru deosebit şi o voce suavă, astfel încât întâlnirea muzicală a celor trei solişti va fi cu adevărat memorabilă.
DESPRE PROTAGONIŞTI
** ŞTEFAN VON KORCH (Tenor)** (www.stefanvonkorch.com)
Cu o evoluţie exponențială, națională şi internaţională, Ştefan von Korch va încheia anul la Sala Palatului ca invitat în concertul Aniversar 20 de ani de Craciun Vienez. În perioada verii a debutat în în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concertat alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi de la începutul anului este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, găzduite lunar în capitală.
Tot în decursul lui 2024 a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater de G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor şi lucrarea Lobgesang de F. Mendelssohn, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.
În 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.
În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).
ALIN STOICA - Tenor
Alin Stoica este singurul tenor român care, la finalul anului trecut, a performat în cadrul concertului de Crăciun de la Vatican şi a fost invitatul Papei într-o întrevedere privată. Solistul este şi unicul deţinător din România al premiului Luciano Pavarotti. Pe scena Operei Naţionale din Bucureşti se remarcă în “La Traviata”, ”Carmen” sau ”La Boheme.”
Premiul “Luciano Pavarotti” dobândit în 2017 i-a fost înmânat de însăși soția celebrului tenor, Nicoletta Mantovani alături de premiul al II-lea și premiul publicului “ Vota la voce “ ambele obținute în cadrul festivalului de la Sarzana, Italia. Datorită acestei reușite, tenorul Alin Stoica a primit invitația de a cânta la Concertul omagial cu ocazia împlinirii a zece ani de la dispariţia lui Luciano Pavarotti la Arena di Verona alături de nume sonore din lumea muzicii cum ar fi: Placido Domingo, Jose Carreras, Andrea Bocelli, Il Volo, Eros Ramazzotti, soprana Angela Gheorghiu și alții.
În decursul timpului, artistul şi-a desăvârşit pregătirea vocală cu tenorul Ionel Voineag și cu tenorul Marius Budoiu, a participat la Masterclass-urile lui Rockwell Blake și Liora Maurer (Metropolitan Opera, New York), ale Marianei Nicolesco și altor specialişti.
STEPHANIE RADU – Soprană
Soprana cu o apariţie fermecătoare şi voce ce face mângâie suflete, este absolventă de Pedagogie muzicală – dirijat cor academic, şi a dedicat 8 ani studiului baletului clasic şi contemporan. În anul 2024, s-a numărat printre finaliştii concursului de Crăciun de la Vatican cu compoziţia proprie « Regalo di Natale,« compusă în 10 minute de inspiraţie şi a înregistrat peste 1 million de vizualizări la clipul piesei « Te uită, cocorii. «
De la rolul plin de culoare din “Flatul fermecat”, până la prezenţe în show-uri Disney, tânara soprană are apariţii ce nu trec neobservate. Palmaresul solistei include numeroase premii la concursurile de muzică ușoară, canto clasic, balet și pian, precum și diplome de excelență din partea ambasadelor Turciei și Ucrainei. A cântat în numeroase țări din care amintim: Slovenia, Ucraina, Germania, Spania, Bulgaria, Franța, Turcia etc.
**ALEXANDRU BURCĂ (Pianist) **
Alexandru Burcă dă strălucire partiturilor de pian din numeroase spectacole ale Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian din Bucureşti, este partenerul de scenă al actriţei Oana Pellea în spectacolul “Callas,” prezentat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti şi pianist în multe alte spectacole ale instutuţiei, a încântă publicul cu atingeri magice ale clapelor pianului în musicaluri ca “Mamma Mia” şi “Shrek” şi a semnat muzica pentru producţia “Ileana cea vitează.”
A susținut concerte și recitaluri la Ateneul Român, Festivalul Internațional ‘George Enescu’, Televiziunea Română, Societațea Română de Radiodifuziune, Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, Filarmonica ‘George Cavadia’Filarmonica din Bacau,Muzeului Național de Artă , Kazakstan , Rusia, Moldova, Franta, Germania, Portugalia, Norvegia, Italia, Canada.
Advertisement
Event Venue & Nearby Stays
Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”, Ok Credo Amanet & Exchange Batistei, Bulevardul Nicolae Bălcescu, 010052 București, România,Bucharest, Romania
Tickets