Advertisement
Tabăra de primăvară de dezvoltare psiho-socio-emotională 🎈 este dedicată copiilor cu vârsta între 7-15 ani
🏡 Se va desfășura la pensiunea Casa Delureni, din localitatea Beznea, comuna Bratca, adică la 54 km de Oradea.
⌛️ în perioada 21 - 25 aprilie (luni - vineri)
Avem ocazia să stăm mai mult timp în aer liber și să ne bucurăm de vacanță.
Am pregătit un program cu psihologi, care îmbină activitățile în natură cu activitățile de dezvoltare personală, pentru fiecare zi.
In fiecare zi, vom descoperi împreună, prin joc si joacă, ce sunt emoțiile, cum să le recunoaștem, cum să le etichetăm în mod corespunzator si cum să le gestionăm astfel încât să nu ne simțim copleșiți de ele.
De asemenea, în cadrul taberei, copiii vor avea ocazia de a se cunoaște mai bine, de a-și dezvolta stima de sine, inteligența emoțională si abilitățile sociale, făcându-si în același timp noi prieteni si învățând cum să interacționeze si coopereze cu ceilalți.
Instrumente de lucru:
✔️jocuri;
✔️art-terapie;
✔️povesti terapeutice;
✔️jocuri de competitie si de echipa;
✔️teatru (mima, imitatie, joc de rol);
✔️jocuri tematice – de socializare, de creativitate, de dezvoltare a abilitatilor psiho-motrice și sociale.
Obiective:
- cunoasterea de sine;
- creșterea increderii în sine, formarea unei imagini de sine reale și sănătoase, dezvoltarea respectului de sine și încrederea în fortele proprii
- identificarea, exprimarea și auto reglarea emoțiilor
- îmbunătățirea modalităților de relaționare și de rezolvare a situațiilor tensionate
- însușirea modalităților de comunicare asertivă și de rezolvare a conflictelor specifice fiecărei vârste;
- dezvoltarea creativității si spontaneității;
- Înțelegerea și dezvoltarea empatiei;
- Înțelegerea și integrarea funcțională a conceptului de competitivitate
La finalul taberei, părinții vor primi feedback cu privire la parcursul copilului de-a lungul întâlnirilor:
📍Notăm observațiile noastre ca psihologi cu privire la comportamente, atitudini, moduri de relaționare
📍 observăm felul în care fiecare copil isi cunoaște si își poate exprima emotiile, cum le gestionează
📍notăm observații cu privire la eventualele conflicte pe care copilul le are si cum a procedat pentru a le rezolva. De asemenea – care sunt relatiile pe care se bazează, cand se simte in siguranță, iubit, protejat.
📍 Cu fiecare joc in parte observăm progresul sau lipsa lui, ne punem problema soluțiilor pe termen mediu si lung.
Toate acestea se întâmplă intr-un cadru perceput ca o joacă, pentru că majoritare sunt tehnicile de joc si joacă, apelând la mintea rațională a copiilor conform cu vârsta lor. La finalul taberei, intr-o discuție pe care părinții o au cu noi, împărtășim tot ce am observat si notat, discutăm ce au observat si ei plecând de la posibilele motive pentru care copiii au reacționat într-un fel sau altul.
Consilierea părinților, deși limitată, este de asemenea oferită la cerere – ce este nevoie să faceți voi, ca părinți, in continuare, ce să urmăriți in evoluția copilului?
💰 Costul participării la această tabără este de 1.650 lei și include:
🛌 Cazare 5 zile/ 4 nopți la pensiunea Casa Delureni
🥗 3 mese pe zi
📝 Materialele necesare activităților
🧚🏻♂️ Prestația psihologilor
🎨 atelier de art terapie
🎭 petrecere surpriză
🐎 ședință de echitație
💯 vizită la parc de aventură
💭 consilierea părinților la finalul taberei
(‼️ În cazul fraților se aplică o reducere de 30%, astfel că prețul pentru al doilea copil este 1200 lei)
❗️locurile se ocupă în ordinea rezervării și în urma achitării unui avans de 30%.
Saaaau….
🎁 prețul EARLYBIRD 1400 lei ❗️
- în cazul achitări integrale până la data de 31 ian, prețul este 1400 lei!
Advertisement
Event Venue & Nearby Stays
Casa Delureni, Bratca, Romania, Oradea