Advertisement
În cadrul expoziției „Tadeusz Kantor- artist oriunde și oricând” vor fi organizate proiecții ale spectacolelor de teatru cult realizate de acesta, de la „Clasa moartă” (1976) până la „Astăzi e ziua mea” (1991).
Proiecțiile vor avea loc la Muzeul Național de Artă al României în zilele de vineri, 25 octombrie 2024, 22 noiembrie 2024, 13 decembrie 2024, 17 ianuarie 2025 și 21 februarie 2025.
Accesul se face în baza biletului de intrare la expoziție în valoare de 20 lei, cu înscriere prealabilă la adresa [email protected], în limita locurilor disponibile.
Loc: Sala de proiecție, acces prin A2, intrarea în Galeria de Artă Orientală.
Program:
🎟️ „Clasa moartă”, 1976, 75’
25 octombrie 2024 / 25 October 2024
Spectacol al Teatrului Cricot 2, în regia lui Tadeusz Kantor, pus în scenă de peste cinci sute de ori în Polonia și în întreaga lume în perioada 1975 -1992, la un an după premieră declarat de jurnaliștii revistei americane „Newsweek” drept „cel mai bun spectacol de teatru din lume”. Considerat a fi prima parte a unui triptic care mai include „Wielopole, Wielopole” și „Să piară artiștii”, este o poveste despre imposibilitatea întoarcerii în trecut. Imagini din anii de școală se întrepătrund cu momente din istorie, printre altele cu izbucnirea Primului Război Mondial și cu încercările poporului evreu în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Laitmotivul spectacolului este „Valsul François”, iar Tadeusz Kantor, prezent pe scenă, joacă un rol activ în compunerea întregului spectacol. „Clasa moartă” nu are o narațiune liniară, deși principalul plan dramaturgic a fost preluat din piesa lui Stanislaw Ignacy Witkiewicz, Tumor Creierovici. În spectacol revine permanent imaginea statică de la începutul lui, cu elevii/manechine așezați în bănci de școală – o amintire moartă, materializată și extrasă din spațiul memoriei, un clișeu al trecutului.
🎟️ „Wielopole, Wielopole 1983, 70’
22 noiembrie 2024/ 22 November 2024
Spectacol de autor al lui Tadeusz Kantor – amintirile lui, reflexia personală asupra vieții omului, trecerea timpului. Artistul evocă în el camera copilăriei sale, din localitatea natală Wielopole, în apropiere de Cracovia. Sunt readuse la viață discuții și întâmplări trecute, iar judecarea lor din perspectiva adultului din prezent se împletește cu închipuirile și obsesiile copilăriei. Seriozitatea este completată de grotesc și ironie. Memoria – de imaginație și teamă. Simbolica – de realitate.
🎟️ „Să piară artiștii”, 1986, 77’
13 decembrie 2024/ 13 December 2024
Titlul este traducerea literală a strigătului „Qu'ils crevent les artistes!”, al unei parizience mic-burgheze, care locuia lângă Galerie de France, dar în același timp este legat de Wit Stwosz, a cărui întoarcere de la Cracovia la Nürnberg s-a încheiat prin încarcerarea și torturarea artistului îndatorat. O sursă de inspirație pentru Kantor a fost, de asemenea, lectura romanului O cameră comună, de Zbigniew Uniłowski, în felul lui un studiu al morții. Titlul spectacolului, privind soarta artiștilor, face referire doar la unul dintre straturile spectacolului, a cărui temă principală este timpul sau mai degrabă autoportretul multiplu al lui Kantor, în care sunt incluse viitorul și prefigurarea propriei morți.
🎟️ „Nu mă voi mai întoarce aici niciodată”, 1990, 81’
17 ianuarie 2025/ 17 January 2025
Pentru prima dată, Kantor a decis nu numai să fie prezent pe scenă, ci și să fie un actor cu drepturi depline în spectacol. A jucat rolul „Eu – în persoană”, vocea sa înregistrată pe bandă răsunând din difuzoare în timpul reprezentației. „Nu mă voi mai întoarce aici niciodată” rezumă spectrul experiențelor teatrale ale lui Kantor, punând accentul major pe funcția creatorului însuși și pe decizia sa de a depăși granița pe care și-o stabilise anterior – de a intra în interiorul spectacolului și de a renunța la vechea poziție care-i permitea intervenții „auctoriale”.
🎟️ „Astăzi e ziua mea”, 1991, 77’
21 februarie 2025/21 February 2025
Kantor a murit la 8 decembrie 1990, la Cracovia, după una dintre ultimele repetiții ale spectacolului, terminat ulterior de trupa Cricot 2. Trebuia să joace rolul Proprietarului Camerei Sărace a Imaginației, care își sărbătorește a șaptezeci și cincea aniversare. În urma morții autorului s-a pus întrebarea dacă trupa Cricot 2 poate prezenta spectacolul fără creatorul lui. În final, a fost jucat până în 1992. Pentru o parte din criticii și specialiștii de teatru este o operă finită, pentru alții, în schimb – una neterminată, marcată de absența lui Kantor. Moartea artistului a suprimat în final curgerea timpului scenic, care în spectacol putea pulsa și se putea dezvolta în ritmul prezentului viu. Acest spectacol este din nou o creație în care revin amintirile stăruitoare ale războiului, familiei și prietenilor. O creație extrem de puternic autoreferențială, cu trimitere clară la pictura lui Kantor.
Advertisement
Event Venue & Nearby Stays
Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei 49-53, 010063 București, România,Bucharest, Romania
