Advertisement
Constelațiile Familiale reprezintă o metodă de autocunoaștere, dezvoltare personală și vindecare spirituală care ne permite să lucrăm cu cel mai important sistem: sistemul familial. Au fost descoperite de Bert Hellinger, preot misionar și psihoterapeut originar din Germania.
Pe baza legilor iubirii ne putem identifica locul pe care îl ocupăm în sistemul familial și rolul pe care îl manifestăm, dacă sunt încurcături sistemice și blocaje care ne împiedică să evoluăm.
Cu ce ne ajută Constelațiile Familiale?
Aduc multă claritate, atragem succesul, abundență financiară, construim relații armonioase, ne bucurăm de darul vieții și o dăm mai departe.
Legile iubirii din Constelațiile Familiale sunt:
1. Legea apartenenței
Toți membrii familiei au dreptul divin să aparțină sistemului, sufletul comun nu ține cont de statutul social, de dependențe, dizabilități, religie, orice fapta a săvârșit un membru și a făcut sistemul de râs și a fost exclus. Atunci când excludem un membru altcineva din sistem va trăi acel destin pentru a-l reintregi.
2. Legea ierarhiei
Părinții sunt cei mari, copiii mai mici, cei născuți primii au întâietate dar drepturi egale.
Viața curge de sus în jos, la fel și iubirea.
3. Legea echilibrului
Te aștept cu drag și inima deschisă.
Participarea nu implică un const, dacă consideri că ai primit măcar o informație valoroasă poți contribui cu o mică donație.
Organizator Valentina Stan
Telefon 0740 955 562
Advertisement
Event Venue & Nearby Stays
Fiald Hotel & Spa Bacau, Strada Tazlaului nr. 7A,Bacau, Romania