Advertisement
Într-un viitor apropiat închipuit, marcat de accelerarea ireversibilă a crizelor globale, o reformă culturală lentă și neoficială transformă mai multe teatre în laboratoare de cercetare hibridă. Acțiunea spectacolului are loc câţiva ani mai târziu, într-unul din aceste spații convertite, când foştii performeri se întâlnesc cu efectele neașteptate ale propriei munci. Este incert dacă în perimetrul definit al spaţiului tocmai se instalează încă o criză şi de ce fel de răspuns are nevoie.Spectacolul ORIZONTUL EVENIMENTELOR face parte din seria de evenimente şi procese desfăşurate în jurul a 10 ani de existenţă Reactor de creaţie şi experiment. În acest sens, el este un spectacol site-specific, o parte dintre referinţele şi temele prezente fiind strâns legate de acest moment concret. Textul a fost creat după o idee de Mihai Păcurar şi dezvoltat în urma unui atelier de explorare a relaţiei om-natură-tehnologie alături de echipa de creaţie. Textul conține inserţii adaptate din Hamlet, Scufița Roșie şi Powerpuff Girls.
Concept și regie: Mihai Păcurar
Text: Ioana Hogman
Muzică: Oana Hodade
Asistență de regie: Mark Cristopher Demeter, Alexandru Gorghe, Robert Kocsis
Asistență de documentare: Alexandru Gorghe, Robert Kocsis
Mulțumiri speciale: Adrian Cimpoeșu
Cu: Andrada Balea, Szilárd Gáspár-Barra, Cătălin Filip, Oana Mardare, Ana-Maria Marin, Doru Taloș
Participare video: Radu Dogaru, Ștefan Dogaru, Leta Popescu, Paul Socol
Foto și video afiș: Ioana Groza Pop
___________________
Durata: 150 min, cu pauză
Vârsta: 16+
___________________
Subiect: a fi sau a fi fost
Gen: sci-fi fotosintetic
Atmosferă: entuziast paliativă
___________________
Data premierei: 30 iunie 2024
___________________
🎟️BILETE
🟡online: shorturl.at/kxFLP
🟡din rețeaua Eventbook (Cinema Florin Piersic)
🟡de la Reactor, cu o oră înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile
Advertisement
Event Venue & Nearby Stays
REACTOR de creație și experiment, Strada Petőfi Sándor 4,Cluj-Napoca, Romania
Tickets