Advertisement
Imprintul n’autor al editurii Nemira vă invită luni, 3 noiembrie 2025, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cișmigiu, la o întâlnire cu Doru Preda, prilejuită de lansarea romanului „Flăcări gemene”, cea mai recentă carte a scriitorului.Fără să împărtășească un fir narativ comun, povestirile cuprinse în noul volum al lui Doru Preda schițează un univers în care banalul cotidianului capătă o aură misterioasă. Între real și fantastic, între amintire și iluzie, între fragilitatea relațiilor noastre și firele invizibile care ne aduc împreună, cartea provoacă constant cititorul să se întrebe câte dintre întâlnirile noastre sunt cu adevărat noi.
Invitată la eveniment este și Liv Tane, scriitoare, jurnalistă, founder la Readig is Cool si Nod Festival, iar discuția va fi moderată de Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor care vorbește astfel despre cartea autorului: „După un debut cu proză scurtă, urmat apoi de un roman, Doru Preda revine, iată, la povestiri. Și la literatura care îl preocupă: cea a nuanțelor. A ecourilor, a recunoașterilor și a res- tanțelor, a arcurilor peste timpuri și spații. Prin Flăcări gemene, așadar, scriitorul îndreaptă din nou reflectorul pe mister. Pe acele părți inexplicabile din viețile noastre, cele care ne pun în mișcare. Iar cu fiecare poveste nu face decât să-și întărească poziția și viziunea, să-și revendice, astfel, un loc aparte în literatura română contemporană: cel al unui fel particular – romantic-spiritual – de a gândi lumea.“
Seara va continua cu o sesiune de Q&A și cu una de autografe.
Vă așteptăm cu drag alături de noi.
Despre autor:
Doru Preda s-a născut la București, este absolvent al FEICT din cadrul Academiei de Studii Economice. Până în 1990, a lucrat ca informatician. Între 1991 și 2015, a activat ca întreprinzător privat. Începând cu 2015, a frecventat atelierele de Creative Writing Sundays, organizate de Revista de Povestiri, în care i s-au publicat mai multe proze scurte. A participat la prima ediție a Turnirului Literar promovat de Cenaclul de la Roma, unde a câștigat Premiul de Popularitate.
A debutat la editura Nemira cu volumul de proză scurtă Candido (n’autor, 2019), căruia i-a urmat romanul Mâine, când ne-am întâlnit (n’autor, 2023). Flăcări gemene (n’autor, 2025), volum de povestiri, este cea de-a treia carte a autorului.
Advertisement
Event Venue & Nearby Stays
Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Bulevardul Regina Elisabeta 41, 050012 București, România, Bucharest, Romania
Concerts, fests, parties, meetups - all the happenings, one place.










