Advertisement
BILETE EPUIZATE!
Conducerea muzicală: MIHNEA IGNAT
Regia artistică, decorurile şi costumele: MARIO DE CARLO
Coregrafia: LIANA IANCU
Concert maeştri: OVIDIU RUSU, CORINA MURGU
Maestru de cor: LAURA MARE
Maeștri de balet: OVIDIU MATEI IANCU, MANUELA ARDELEAN, ALIN RADU
Violetta Valéry NARCISA BRUMAR
Flora Bervoix GABRIELLA VARVARI
Annina LOREDANA BORLOVAN
Alfredo Germont COSMIN IFRIM
Giorgio Germont GEORGE PROCA
Gastone MARIUS ZAHARIA
Marchizul D’Obigny MARIUS GOȘA
Baronul Douphol OCTAVIAN VLAICU
Doctorul Grenvil GELU DOBREA
Giuseppe CIPRIAN ROMAN
Un servitor / Comisionarul MIHAI PRELIPCIAN
Soliştii baletului: CARLA DUKAI, ANDREEA MIREA, ALIN RADU, ANTONIN FARAUT
Corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române din Timişoara.
Regia tehnică: LUCIAN BORU
Pregătirea muzicală (în ordine alfabetică): ANGELA BALICI, IRINA BELEA, LEONARD BONEA, RAREŞ PĂLTINEANU
Sufleor: EUGENIA GYURIȘ
Spectacol cântat în limba italiană şi titrat în limbile română și engleză.
Durata estimativă a spectacolului: 2h, 45 min (inclusiv 2 pauze)
Vârsta recomandată: 10+
Direcțiunea Operei Naționale Române Timișoara își rezervă dreptul de a modifica programul prezentat.
SUBIECTUL
Actul I
Petrecere în saloanele Violettei Valéry, din Paris. Un grup de oaspeți întârziați, sosesc de la Flora Bervoix; printre ei baronul Duphol, marchizul d'Obigny și Gaston, ce recomandă gazdei pe prietenul său Alfredo Germont. Acesta mărturisește Violettei că o iubește, în tăcere, de multă vreme. Tânăra este surprinsă, nefiind obișnuită cu asemenea mărturisiri sincere din partea celor ce o înconjoară. După plecarea oaspeților, rămasă singură, Violetta începe să viseze la Alfredo. În cele din urmă, se hotărăște să renunțe la viața de plăceri deșarte și să aparțină doar acestuia.
(pauză)
Actul II
Tabloul 1
Alfredo și Violetta trăiesc fericiți, retrași la țară, în apropiere de Paris. Aflând de la camerista Annina că Violetta și-a vândut bijuteriile pentru acoperirea cheltuielilor necesare întreținerii conacului, Alfredo pleacă în grabă la Paris, să procure bani. În absența sa, apare tatăl lui Alfredo - Giorgio Germont, care îi cere Violettei să-l părăsească pe Alfredo, deoarece nu este de acord cu această „legătură imorală”. După o grea luptă sufletească, Violetta hotărăște să renunțe la iubirea sa și pleacă la Paris, lăsând o scrisoare prin care comunică hotărârea de a se întoarce la viața de petreceri. Alfredo nu se lasă convins de rugămințile tatălui său de a se întoarce acasă, în sânul familiei. Găsind pe masă invitația de la Flora, pleacă în fugă spre Paris, unde știe că o va găsi pe Violetta.
Tabloul 2
Bal în casa Florei Bervoix. Printre alți invitați, la masa de joc se află și Alfredo. Intră Violetta la braț cu baronul Douphol. Între baron și Alfredo izbucnește o ceartă ce tinde spre duel. Violetta îl imploră să nu-și riște viața. Alfredo este de acord, cu condiția ca Violetta să se întoarcă la el. Ținându-și promisiunea făcută lui Giorgio Germont, Violetta îi mărturisește lui Alfredo că îl iubește pe Douphol. Într-un acces de furie, Alfredo o jignește și este provocat la duel de către baron.
(pauză)
Actul III
Părăsită de toți prietenii, ajunsă în pragul mizeriei, Violetta zace pe patul de suferință. Doar Annina și doctorul Grenvil, rămași credincioși, caută să-i dea curaj.
Pe neașteptate, apare Alfredo, care a aflat adevărata cauză a despărțirii lor și s-a convins de nevinovăția Violettei. Din nou cei doi tineri țes planuri pentru o viață fericită.
Sosește Giorgio Germont care, prețuind noblețea sufletească a Violettei, este acum de acord cu căsătoria lor. Dar este prea târziu… Boala necruțătoare nu iartă și Violetta se stinge în brațele lui Alfredo, pe care l-a iubit atât de mult.
Advertisement
Event Venue & Nearby Stays
Opera Națională Română din Timișoara, Opera Română, Piața Iancu Huniade 2, Timișoara, România,Timisoara, Romania
Tickets