Advertisement
JURNALUL PACIENTEI, un spectacol de Daniela Burlaca, inspirat dintr-un scenariu impresionant care a cucerit milioane de cititori. Una din cele mai curioase distribuții pe scena Geneza ART, într-o poveste despre crima și pedeapsa din iubire și traume emoționale.În roluri:
Viorel Cozma
Cristina Trînbaci
Ana-Sia Cărăuș
Cristian Perepeliuc
Iurie Gologan
Mariana Bratu
Nicu Țurcanu
Mihai Bordian
Victoria Botnar
Ilie Nadelcu
Andrei Chira
Eugeniu Răbdău
Nicoleta Cernei/ Mădălina Caliga
Jurnalul Pacientei este un spectacol psihologic plin de suspans, o intrigă complicată și provocatoare, care pune în vizor istoria despre crimă și pedeapsă pe motiv de iubire și traume emoționale.
Formula artistică aleasă pentru spectacol este asemenea unui tablou pictat în viziunea unui artist care schițează un subiect și oferă frâu liber fanteziei și filmului personal al privitorilor.
Spectatorul este în drept de a decide care este mesajul spectacolului în contextul realității vieții în toată complexitatea ei.
1.
“ Tăcerea era ca o oglindă, reflectându-te. “
2.
“ E atâta suferință peste tot, și nu facem decât să închidem ochii în fața ei. Adevărul e că suntem cu toții speriați. Suntem speriați unii de alții. “
Durata: 3.35 ore
Spectacol în 2 acte, cu pauză 15 min.
Prețul biletelor: 350 - 400 mdl.
Le puteți procura online pe afisha.md.
Sau le puteți rezerva la numărul: 0691 32 746
* Casa de bilete a Teatrului este deschisă în zilele de marți - duminică, orele 14.00 - 19.00.
* Biletele rezervate la telefon trebuie ridicate de la casele teatrului timp de 24 de ore.
Advertisement
Event Venue & Nearby Stays
Teatrul Geneza Art, Strada Alexei Mateevici 109/1, 2009 Chișinău, Moldova,Chisinau, Moldova
Tickets