Curs de inițiere în degustarea vinului

Sat Sep 27 2025 at 10:00 am to 06:00 pm UTC+03:00

Rovinhud | Timisoara

Rovinhud
Publisher/HostRovinhud
Curs de ini\u021biere \u00een degustarea vinului
Advertisement
ROVINHUD Wine Show (7-9 noiembrie) se apropie, așa că e cea mai bună șansă ca acolo să privim cu alți ochi vinul...
🍾Vinul este o ființă vie, care se naște, se dezvoltă, ajunge la apogeu, apoi îmbătrânește și în final se stinge. Secretul este să îl consumăm în momentul în care ne poate oferi plăcerea maximă
🍾Foarte des se folosește expresia ”arta degustării vinului”, însă arta adevărată este crearea acestei băuturi. La acest curs vom învăța să înțelegem arta, să o deosebim de kitch și să ne bucurăm de ea. Fiecare vin ne spune o poveste, iar dacă știm să o înțelegem, atunci putem avea parte de clipe extraordinare.
🍾Pe durata celor 8 ore vom vorbi despre:
👉 regiunile viticole ale României,
👉stiluri și tipuri de vin,
👉tehnologii de vinificare,
👉temperaturi și pahare de servire,
👉mod de păstrare,
👉asocierea vin-mâncare, etc.
🍾Partea teoretică va fi aprofundată prin degustarea a 15 vinuri, din care unul defect, iar asocierea gastronomică va avea loc în cadrul prânzului la Restaurantul Merlot.
🍾La sfârșitul cursului veți privi cu ochi diferiți un vin. Veți fi mai critici, însă veți ști ce vin să cumpărați și când, pentru ce ocazie, la ce temperatură și în ce pahare să îl serviți.
🍾Dar cel mai important este că veți înțelege de ce vă place sau nu vinul pe care îl gustați.
👉Costul cursului este de 750 lei și include materialele de curs, pauzele de cafea și vinurile. Prânzul format din antreu, fel principal și desert se achită separat.
Mai multe detalii și înscrieri la [email protected]
Advertisement

Event Venue & Nearby Stays

Rovinhud, Strada Zăvoi 1, 300094 Timișoara, România, Timisoara, Romania

Sharing is Caring:

More Events in Timisoara

Timisoara - How to become an Airline Pilot in 2 years
Fri, 26 Sep at 06:00 pm Timisoara - How to become an Airline Pilot in 2 years

Continental Hotel

Frenchcore Vibes 03
Fri, 26 Sep at 11:45 pm Frenchcore Vibes 03

Hamei

O zi de toamn\u0103 la Dobraia
Sat, 27 Sep at 07:30 am O zi de toamnă la Dobraia

Dobraia, Munții Cernei

Chiptuning Essentials - Curs Oficial Alientech Academy
Sat, 27 Sep at 09:00 am Chiptuning Essentials - Curs Oficial Alientech Academy

Timisoara

UVT Liberty Marathon 2025 | 27 - 28 septembrie
Sat, 27 Sep at 02:30 pm UVT Liberty Marathon 2025 | 27 - 28 septembrie

Vasile Pârvan nr. 4, 300693 Timisoara, Romania

Serenad\u0103 la Muzeu
Sun, 28 Sep at 06:00 pm Serenadă la Muzeu

Muzeul Național de Artă Timișoara

TES weekly meeting
Tue, 30 Sep at 07:30 pm TES weekly meeting

Casa Calfelor Kolping Timisoara

Silvia de Emmerich K\u00e1lm\u00e1n
Wed, 01 Oct at 07:00 pm Silvia de Emmerich Kálmán

str. Mărășești, nr. 2, 300086 Timisoara, Romania

Timisoara is Happening!

Never miss your favorite happenings again!

Explore Timisoara Events