Advertisement
Te așteptăm duminică, 30 noiembrie, de la ora 15:00, să povestim despre „Refugiul timpului”, de Gheorghi Gospodinov, unul dintre cei mai apreciați scriitori bulgari ai momentului. Ne vedem la Bookstory 💙▪️▪️▪️▪️▪️
📕 Despre carte, cât să-ți vină pofta de lectură:
„Într-o clădire înconjurată de flori de nu-mă-uita, Gaustin, misteriosul personaj al romanului Refugiul timpului, deschide prima „clinică a trecutului", un loc unde bolnavii de Alzheimer să-și aline suferința. [...] Asistentul lui Gaustin, vocea care-i spune povestea, e însărcinat să găsească recuzita acestui refugiu: obiecte din trecut, mobilă din anii 1960, nasturi din 1940 sau parfumuri uitate. Treptat, aura acestui adăpost crește, el începe să fie căutat și de oameni sănătoși...”
▪️▪️▪️▪️▪️
📚 Câteva informații utile:
▪️Ne dorim discuții cât mai prietenoase, într-un spațiu în care toată lumea să se simtă binevenită și acceptată; exprimarea opiniilor este liberă, dar cu empatie față de ceilalți participanți. 🫶🏻
▪️Poți să participi și dacă nu ai reușit să citești cartea, dar asumat: vei primi spoilere. 😊
▪️Poți să participi și dacă nu-ți vine să vorbești prea multe, căci nu avem prag minim de cuvinte. Poți să participi și dacă te afli prin zonă, ai pășit în librărie și vrei să stai doar 15 minute cu noi.
Te primim cu drag!
▪️▪️▪️▪️▪️
Citim, răsfoim cărți, pășim în lumi fantastice, iar uneori ne simțim, asemenea personajelor întâlnite, ființe imaginare. Când ni se face dor de palpabil și conexiuni reale, când vrem să ne înconjurăm nu doar de cărți, ci și de alte ființe, coborâm scările la demisol, în librăria noastră dragă.
▪️▪️▪️▪️▪️
💡 „Cronicile ființelor imaginare” își trage denumirea de la „Cronicile marțiene”, de Ray Bradbury, și „Cartea ființelor imaginare”, de Jorge Luis Borges, doi autori pe care-i îndrăgesc și în ale căror idei îmi place să mă pierd, uneori.
Advertisement
Event Venue & Nearby Stays
Bookstory, Bulevardul Eroilor 6, 400129 Cluj-Napoca, România, Cluj-napoca, Romania
Concerts, fests, parties, meetups - all the happenings, one place.











