CLUBUL FLECARILOR | BUCUREȘTI

Mon, 03 Feb, 2025 at 06:00 pm UTC+02:00

Londohome | Bucharest

Editura ART
Publisher/HostEditura ART
CLUBUL FLECARILOR | BUCURE\u0218TI
Advertisement
Editura ART are plăcerea să vă invite la CLUBUL FLECARILOR care se va desfășura luni, 3 februarie 2025, începând cu ora 18.00, la Londohome (str. General David Praporgescu 31). Acesta este unul dintre cele patru evenimente dedicate îndrăgitului scriitor ceh Bohumil Hrabal, omagiat la București, Timișoara, Sibiu și Chișinău, la aproape trei decenii de la moartea sa.
Evenimentele organizate în colaborare cu Centrul Ceh și Headsome Communication, alături de partenerii locali, își propun să adune laolaltă pe cititorii care îndrăgesc cărțile lui Bohumil Hrabal: patru întâlniri în care nu există invitați speciali, doar iubitori ai literaturii îndrăgitului scriitor ceh, la care și-au anunțat până acum prezența o serie de scriitori cunoscuți, precum Adriana Babeți, Robert Șerban, Filip Florian, Marin Mălaicu-Hondrari, Borco Ilin, Radu Vancu, Moni Stănilă, Bogdan-Alexandru Stănescu, Marius Chivu, Matei Florian, Alexandru Vakulovski și Ion Buzu.
Seria actuală de evenimente reia o tradiție instituită la Timișoara cu ani în urmă, când scriitoarea Adriana Babeți le-a propus masteranzilor cărora le preda proza lui Bohumil Hrabal să se întâlnească în fiecare an într-un pub, pe data de 3 februarie, la Clubul Flecarilor, ca să fie împreună și să pălăvrăgească în voie.
Bohumil Hrabal (1914 – 1997) este considerat de mulţi una dintre cele mai importante voci ale literaturii secolului **. Multă vreme, cărţile sale au circulat în samizdat, adunând în jurul lor o comunitate de hrabalieni pasionaţi, cuceriţi definitiv de umanismul tragicomic şi umorul savuros al operei sale. În timpul vieţii, aproape trei milioane de exemplare au fost vândute numai în Cehoslovacia natală. Mare băutor de bere şi mare iubitor de pisici, Hrabal obişnuia să recite la „Tigrul de Aur", crâşma lui preferată din Praga, pasaje întregi din Nietzsche, Schopenhauer sau Kant. A murit la 83 de ani, după ce a căzut de la etajul unui spital, încercând să hrănească porumbeii.
„Sunt un clovn, un animator, un povestitor, un profesor particular şi în acelaşi timp un informator, un corespondent toxic (…). Sunt un bărbat care îmbătrâneşte, dar care poartă în sine tinereţea, expresiile mele faciale şi cuvintele dau naştere gramaticii mele nestatornice şi argoului meu intern; într-o jumătate de oră, o farfurie cu o friptură fierbinte şi o halbă de bere îmi pot arăta transsubstanţialitatea materiei în voia bună, metamorfoza ieftină, întâiul miracol al lumii…” (Bohumil Hrabal)
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.
Advertisement

Event Venue & Nearby Stays

Londohome, Strada General David Praporgescu 27, 020966 București, România,Bucharest, Romania

Discover more events by tags:

Art in Bucharest

Sharing is Caring:

More Events in Bucharest

Car(o)usel dup\u0103 Ferenc Molnar, regia Andrei \u015eerban
Sun, 02 Feb, 2025 at 07:00 pm Car(o)usel după Ferenc Molnar, regia Andrei Şerban

Teatrul Bulandra Sala Liviu Ciulei

HARA \u2013 25 de ani mai tarziu | Quantic 2.02.2025
Sun, 02 Feb, 2025 at 07:00 pm HARA – 25 de ani mai tarziu | Quantic 2.02.2025

Quantic

"SCUMPA MEA, EVA" - fantezie revuistic\u0103
Sun, 02 Feb, 2025 at 07:00 pm "SCUMPA MEA, EVA" - fantezie revuistică

Calea Victoriei 33, București, România

GASE\u0218TE DIFEREN\u021aELE\/ GOGU de Emilia Toma
Sun, 02 Feb, 2025 at 07:00 pm GASEȘTE DIFERENȚELE/ GOGU de Emilia Toma

Strada Parfumului 19, 030167 Bucharest, Romania

BLOT - Body Line of Thought
Sun, 02 Feb, 2025 at 07:30 pm BLOT - Body Line of Thought

80-82 Marasesti Blvd, 040256 Bucharest, Romania

EU CU CINE VOTEZ?|Stand-up Comedy Semi Improvizat cu SERGHEI
Sun, 02 Feb, 2025 at 08:00 pm EU CU CINE VOTEZ?|Stand-up Comedy Semi Improvizat cu SERGHEI

Str. Covaci 16 (Centrul Vechi), București

Eu sunt ANA #20 | Rezilien\u021b\u0103 \u0219i leadership
Mon, 03 Feb, 2025 at 06:30 pm Eu sunt ANA #20 | Reziliență și leadership

The Marmorosch Bucharest, Autograph Collection

Bella voce, bella musica
Mon, 03 Feb, 2025 at 07:00 pm Bella voce, bella musica

Ateneul Român

BUCURE\u0218TI: Casa de mod\u01ce \/\/ Mihai Bendeac, Vlar Dr\u01cegulin, Liviu Pintileasa, Mirela Ze\u021ba
Mon, 03 Feb, 2025 at 07:00 pm BUCUREȘTI: Casa de modǎ // Mihai Bendeac, Vlar Drǎgulin, Liviu Pintileasa, Mirela Zeța

Palatul Naţional al Copiilor

Modul Kizomba Incepatori
Mon, 03 Feb, 2025 at 08:00 pm Modul Kizomba Incepatori

Strada Maior Atanase Ionescu nr. 4-8, Bucharest, Romania

Concert aniversar - 13 ani de CALEnDAR
Mon, 03 Feb, 2025 at 08:00 pm Concert aniversar - 13 ani de CALEnDAR

The Pub - Universitatii

STR\u0102INI \u00ceN VIITOR - Comedie SF
Mon, 03 Feb, 2025 at 08:00 pm STRĂINI ÎN VIITOR - Comedie SF

Teatrul Nou

Bucharest is Happening!

Never miss your favorite happenings again!

Explore Bucharest Events