Advertisement
În data de 14 decembrie, începând cu ora 19.00, noi, Asociația Suflet Tânăr Arădean, vă invităm la concertul de colinde tradiționale românești „Îmbucură-te, om bun!”. Concertul va avea loc la Palatul Cultural din Arad.
Vom aduce pe scenă vechiul obicei al colindatului, prezentând un repertoriu alcătuit din colinde rare, păstrate doar în memoria bunilor noștri și în cărțile de specialitate.
Colinda a reprezentat la începuturi Evanghelia celor care nu știau să citească, deci a cuprins în întreaga sa expresie o chemare către sufletul, către esența și către idealul uman al fiecăruia dintre noi. Obiceiul de colindat nu se reduce la un formalism arhaic, iar colindătorii nu îndeplinesc rolul de simpli vestitori ai Nașterii Domnului, ci de purtători de Dumnezeu.
Repertoriul prezentat reflectă complexitatea omului de odinioară. Unele colinde îi pun ascultătorului în vedere tablouri ce redau în detaliu facerea lumii ori cearta dintre varii elemente ale naturii. Acest lucru se datorează faptului că încă din vechime omul a fost considerat un univers în miniatură și, în consecință, adâncurile sufletului său au trebuit întotdeauna să reflecte și să năzuiască înspre armonia Cosmosului.
Vom cânta colinde de drum, de poartă, colinde profesionale, cosmogonice, de pricină și cu Nașterea.
De-a lungul anului am adunat cu sârg în minți și în inimi aceste colinde, ca să ne putem bucura împreună de ele. De aceea, vă așteptăm cu mult drag la concertul nostru! Fie ca reîntâlnirea aceasta să ne fie tuturor înspre reașezare sufletească!
𝐂𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐥𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐮𝐭 𝐝𝐞 𝐀𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐒𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭 𝐓𝐚̂𝐧𝐚̆𝐫 𝐀𝐫𝐚̆𝐝𝐞𝐚𝐧.
𝐃𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚̆, 𝟏𝟒 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟗:𝟎𝟎
𝐏𝐚𝐥𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥 𝐀𝐫𝐚𝐝
𝐈𝐧𝐭𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐧𝐢𝐛𝐢𝐥𝐞
Advertisement
Event Venue & Nearby Stays
Palatul Cultural Arad, Palatul Cultural, Piața George Enescu, 310131 Arad, România, Arad, Romania
Concerts, fests, parties, meetups - all the happenings, one place.







